Organizația Mondială a Sănătății a decretat, începând cu anul 2019, ca ziua de 17 septembrie să fie dedicată siguranței pacienților. Astfel, conform deciziei Adunării Mondiale a Sănătății din cadrul OMS este nevoie să se marcheze această zi pentru a se dezvolta politici și practici eficiente privind siguranța pacienților.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Pacientului, Colegiul Medicilor București, a transmis un comunicat de presă, în care face apel la dezvoltarea politicilor de sănătate din țara noastră astfel încât siguranța pacienților să fie pusă pe primul plan.
„În contextul Zilei Mondiale a Siguranţei Pacientului, ne dorim ca principiile de siguranţă a pacientului să fie implementate în mod proactiv în practica medicală, depăşind astfel abordările teoretice. Siguranţa pacientului trebuie să devină un standard al actului medical, un angajament asumat de fiecare profesionist din domeniu şi susţinut de întreaga comunitate medicală şi sistem de sănătate (infrastructură adecvată, circuite funcţionale, echipamente performante, condiţii pentru a profesa). Cu toţii am văzut diverse aspecte negative în sistemul de sănătate. Trebuie să le recunoaştem, să fie asumate şi, mai ales, să înţelegem cum le putem soluţiona, inclusiv din perspectiva conceptului de siguranţă a pacientului. De aceea, susţin ferm necesitatea de a eficientiza şi de a aplica conceptul de siguranţă a pacientului într-un mod mai practic. Acest concept trebuie să funcţioneze ca un instrument de sprijin pentru medici, nu ca o sursă de birocraţie suplimentară” potrivit comunicatului CMB, în care este citată Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor București.
Totodată, reprezentanții CMB atrag atenția cu privire la importanța colabirări multidisciplinare în îngrijirea pacienților.
„În fiecare interacţiune dintre medic şi pacient, siguranţa trebuie să fie un principiu fundamental, iar Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti promovează acest obiectiv prin educaţie medicală continuă şi susţinerea unei culturi a siguranţei în actul medical”, se mai arată în comunicatul de presă.