#MediciBuni – Dr. Sorina Luana Lisman, MedLife: „Anumite tipuri de alergii la copii pot fi vindecate. Fiecare organism reacționează diferit la tratament”

În fiecare an, peste 100 de milioane de oameni din SUA se confruntă cu diferite tipuri de alergii, de la cele mai comune cum ar fi cele sezoniere, eczeme până la alergii alimentare. Un copil american din patru se confruntă cu o astfel de problemă, frecventă de altfel și în Europa. Peste 150 de milioane de europeni suferă de boli alergice cronice, dar până în 2025 jumătate din întreaga populație a UE va fi afectată. „Față de acum 5 ani, copiii sunt mult mai predispuși la alergii. S-au înmulțit cazurile de reacții alergice”, a declarat dr. Sorina Luana Lisman, medic specialist pediatru la Hyperclinica MedLife PDR Turnului Brașov.

Prevalența alergiilor în întreaga populație variază de la o țară la alta, între 10 – 40%, conform estimărilor Organizației Mondiale pentru Alergii (WAO). Până la 20% dintre pacienții cu alergii trăiesc cu o formă severă și se luptă zilnic cu teama de un posibil atac de astm, șoc anafilactic sau chiar moartea din cauza unei reacții alergice. Alergia este, de altfel, un răspuns exagerat al sistemului imunitar la substanțe (alergeni) care sunt, în majoritatea cazurilor, inofensive. Deși aceste substanțe nu sunt dăunătoare în sine, sistemul imunitar al persoanelor alergice le percepe ca pe o amenințare și reacționează, încercând să le neutralizeze. De obicei, persoanele cu alergii ajung la medicii alergologi care îi diagnostichează și tratează.

Însă copiii pot ajunge și la medicii pediatri. Dr. Sorina Lisman are zilnic 1-2 cazuri la cabinet. „Cel mai des, copiii sunt aduși la mine pentru afecțiuni respiratorii sau digestive, dar dintre consultațiile zilnice identific cel puțin 1-2 copii cu alergii. Dacă în urmă cu doar câțiva ani statistica spunea că între 6-8 % dintre copii pot să dezvolte o afecțiune alergică, numărul lor a crescut considerabil, principala cauză fiind mediul foarte poluat în care trăim, unde este inclusă și mâncarea ultraprocesată pe care o oferim copiilor noștri”, a mărturisit dr. Sorina Lisman.

În diagnosticarea alergiilor, medicii buni trebuie să țină cont și de istoricul familial, acestea putând fi moștenite de la unul dintre părinți, astfel că este extrem de importantă comunicarea cu părinții micilor pacienți.

 

Copilăria la bunici, inspirație pentru pediatrie

Medicii care aleg pediatria trebuie să fie înzestrați cu multă răbdare, să comunice pe limbajul copiilor, să intre în jocul celor mici, să copilărească uneori împreună cu micii pacienți, ca să poată să-i înțeleagă mai bine și să-i facă să coopereze. Dr. Sorina Lisman a ales pediatria, inspirată de bunica sa. Acum fiind și mamă a doi copii și-a dat seama că și-a ales foarte bine profesia și o face cu multă dăruire.

Am crescut în casa bunicilor materni, iar bunica lucra ca asistentă medicală la dispensarul din cartier, unde se ocupa de copii: îi cântărea, măsura și le completa fișele medicale. Uneori o însoțeam și îi urmăream activitatea. Bunica era cunoscută în cartier și pentru tratamentele injectabile pe care le efectua copiilor la domiciliu, chiar și după pensionare. Inițial mi-am dorit să devin medic veterinar, deoarece de mică îngrijeam animalele fără stăpâni. Dar am ales UMF, iar cursurile de puericultură și pediatrie m-au atras, astfel că alegerea pediatriei a venit firesc. Nu este dificil să-i îngrijești pe cei mici, ei sunt sinceri și afli imediat motivul pentru care vin la consult. Sugarii, în schimb, necesită o atenție deosebită”, a precizat dr. Sorina Lisman.

 

Alergia la proteinele din laptele de vacă, în topul celor mai frecvente alergii la copii

Alergiile alimentare sunt o cauză de îngrijorare deosebită la copiii mici, unde incidența este de 5-8% comparativ cu adulții, unde aceasta este de 1-2%. Datele arată că alergia alimentară afectează 3-6% dintre copiii din lumea dezvoltată. În Marea Britanie, se estimează că prevalența alergiei alimentare este de 7,1% la sugarii alăptați, 1 din 40 dezvoltă alergie la arahide și 1 din 20 dezvoltă alergie la ouă.

„Cele mai dese tipuri de alergii sunt alergiile alimentare (proteinele laptelui de vacă, ouă, arahide, nuci, soia), alergii respiratorii (la polen, praf, mucegai, acarieni), alergii cutanate, alergii medicamentoase, alergiile la mușcăturile de insecte etc.”, a explicat medicul pediatrul.

Alergia la lapte este una dintre cele mai frecvente alergii întâlnite la copii. Între 2-3% dintre copii au alergie la laptele de vacă, însă în ceea ce privește reacțiile alergice severe, laptele de vacă cuprinde 10% până la 19% dintre cazurile de anafilaxie indusă de alimente, fiind al treilea cel mai frecvent produs alimentar care provoacă anafilaxie, după alune și nuci.

Cel mai des vin sugarii cu vârsta între 2-3 luni cu elemente eruptive, reflux gastro-esofagian, stagnare ponderală, scaune modificate și agitație, simptome care se ameliorează la excluderea din alimentația mamei a produselor care conțin lapte de vacă sau schimbarea formulei de lapte cu lapte fără lactoză”, a afirmat dr. Sorina Lisman.

Gravitatea reacțiilor alergice poate varia, de la simptome minore până la reacții severe, precum anafilaxia, care este o urgență medicală ce poate pune viața în pericol. De asemenea, durata alergiilor variază, de la câteva ore până la o viață întreagă, în funcție de tipul de alergie și de individ.

 

Erupție pe piele din cauza unei alergii la orez

Aproximativ 40% dintre sugari și copiii mici cu eczemă atopică moderată până la severă au alergii alimentare, oul de găină, laptele de vaca, soia și grâul reprezentând aproximativ 90% din alimentele alergene. Eczema afectează ambele sexe în mod egal și de obicei debutează în primele luni de viață. În Marea Britanie, 15-20% dintre copiii de vârstă școlară și 2-10% dintre adulți vor fi afectați de această eczemă la un moment dat. Nu de puține ori apar erupții pe pielea copiilor, care au drept cauză o alergie, dar părinții nu se gândesc la asta. Un ochi avizat știe însă despre ce este vorba.

Dr. Lisman a avut la cabinet un băiețel de 1 an și 3 luni cu o astfel de problemă, în spate fiind o alergie la orez. „După masa de Anul Nou, când se consumă în mod tradițional produse din pește și struguri, copilul a prezentat o reacție cutanată care s-a accentuat în câteva zile ducând la spitalizare. După o spitalizare de 7 zile, erupția a fost doar ameliorată și după câteva zile, acasă, copilul s-a reinternat pentru persistența acesteia. La a doua internare s-a descoperit că avea alergie la orez, aliment recomandat în regimurile celor alergici. Particularitatea cazului stă în persistența erupției cutanate aproximativ 3 luni fără să putem preciza factorul declanșator al reacției alergice. Din fericire, investigațiile de laborator s-au dezvoltat și ne pot preciza cu exactitate tipul de alergie, pentru a recomanda tratamentul țintit al acesteia”, a povestit pediatrul.

Nu este ușor să ții sub control efectele reacției alergice!

Dr. Lisman are 2 copii și, chiar dacă jobul îi ocupă cea mai mare parte din zi, încearcă să compenseze prin petrecerea timpului alături de fetița și băiețelul ei atunci când este liberă. „Familia a înțeles că pacienții au nevoie de medic, chiar și după orele de program și încerc să-i ajut oricând au nevoie de mine. Din păcate, timpul pentru hobby-uri este limitat deoarece copii sunt mici, dar când am ocazia îmi place să merg cu bicicleta, să fac drumeții și să gătesc”, a mărturisit pediatrul.

Din experiența personală de părinte, medicul a învățat să înțeleagă mai bine temerile părinților, să stea de vorbă cu ei. „În pediatrie, totul trebuie explicat cât mai clar, să te asiguri că părinții au înțeles diagnosticul, tratamentul și posibilele complicații care pot apărea. Uneori este nevoie ca aceste explicații, lămuriri să le adresăm și familiei extinse, cum ar fi bunici, uneori chiar unchi”, este de părere medicul. Totodată, nu trebuie neglijat nici dialogul cu micii pacienți și, în funcție de gradul lor de înțelegere, dr. Lisman le explică simptomele și tratamentul necesar în cazul apariției reacției alergice.

Părinții știu că nu este ușor să ții sub control efectele reacției alergice, dar învață în timp cum să acționeze. Simptomele reacțiilor alergice sunt foarte diferite – de la unele ușoare, cum ar fi senzația de mâncărime a nasului, gâtului, strănut, lacrimare, tuse etc., la cele grave precum dificultăți de respirație, vărsături, erupții cutanate, diaree, puls accelerat sau pierderea cunoștinței. Cu timpul, mai întâi familia, apoi și copilul recunosc aceste simptome și administrează la timp tratamentul necesar”, a concluzionat medicul.

Vestea bună este că „anumite tipuri de alergii, in special cele cutanate, pot fi vindecate. Nu există o perioadă standard cu privire la durata alergiilor la copii, fiecare organism reacționând diferit la tratamentul administrat. De cele mai multe ori, tratamentul ameliorează simptomele, de aceea este important  să diagnosticăm tipul de alergie la o vârstă precoce și să ferim copilul de contactul cu acel alergen”, a menționat dr. Lisman.

În opinia pediatrului, complianța la tratament este foarte importantă, de aceea îi întreabă de fiecare dată pe copii și pe părinții acestora ce preferințe are cel mic dpdv. arome și texturi, ca să se asigure că tratamentul va fi administrat cu ușurință.

Surse:

https://www.allergyuk.org/about-allergy/statistics-and-figures/

https://aafa.org/wp-content/uploads/2022/08/aafa-allergy-facts-and-figures.pdf

https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/alergie-cauze-simptome-tratament

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

Categorii: Oameni fericiți, medici buni
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea