Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași organizează admitere pentru o nouă specializare medicală, unică la nivel național. Este vorba despre specializarea în Audiologie și protezare auditivă.
Potrivit reprezentanților UMF „Grigore T. Popa” din Iași, această specializare îi va ajuta pe viitorii medici să poată diagnostica și trata tulburările auditive, tulburările de echilibru și cele conexe acestor probleme medicale.
Pentru anul universitar 2024-2025, în cadrul acestui program de licență, UMF Iași pune la dispoziție 30 de locuri, toate cu taxă.
„Introducerea specializării «Audiologie și protezare auditivă» în oferta educațională a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași marchează un moment important în parcursul nostru academic. Această inițiativă subliniază angajamentul nostru de a oferi programe de studiu relevante și inovatoare dar răspunde și unei necesități reale din domeniul sănătății publice din România. Prin acest program, contribuim la îmbunătățirea calității vieții pentru un segment al populației. Invităm tinerii care doresc să urmeze o carieră într-un domeniu de avangardă să se alăture acestei specializări”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, intr-un comunicat de presă.
Admiterea la această specializare se face pe bază de dosar. Evaluarea candidaților se face ținându-se cont de media notelor obținute la bacalaurat și media anilor de liceu.