STUDIU: Microbiștii pot pierde aceleași calorii urmărind meciurile la televizor, ca atunci când fac exerciții în natură

Privitul meciurilor echipei preferate la televizor, în sufragerie, pe canapea, poate avea efecte benefice asupra greutății telespectatorilor. Potrivit unui studiu, privitul meciurilor pe micul ecran ar putea ajuta silueta la fel de mult ca exercițiile fizice.

Se pare că urmăritul unei partide de fotbal de 90 de minute provoacă în corp reacții similare cu 40 de minute de alergat continuu.

Potrivit unui studiu, microbiștii care cântăresc peste 80 de kilograme pot pierde până la 54- de calorii în timpul privitului meciurilor la televizor. Toate acestea pentru că emoțiile pe care le trăiesc își pot pune amprenta asupra greutății corporale.

Datele au arătat că mai bine de 42 % din fanii echipelor mari de fotbal care urmăresc prestațiile jucătorilor pe teren de acasă au avut un ritm cardiac mai crescut dar și niveluri mai mari ale adrenalinei.

„Cercetarea evidențiază faptul că privitul unui meci de fotbal acasă poate fi asociată cu starea de bine” susține dr. Dale Esliger, din cadrul Universității Loughborough, Marea Britanie.

Mai mult, alți 88% dintre participații la studiu au precizat faptul că privitul meciurilor la televizor în compania prieteniilor le oferă mai multă energie, decât dacă ar practica un sport.

Categorii: Natural și sănătos, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea
+