Tot mai multe studii, realizate în ultimii ani, evidențiază rolul important pe care apendicele îl are pentru sănătatea sistemului digestiv. Apendicele protejează în special colonul și flora bacteriană din intestine.
„Apendicele are un rol important în apărarea organismului și în special a colonului și sistemului digestiv, pentru că este un organ care conține foarte multe limfatice și care ajută atât la sănătatea colonului, cât și la sănătatea florei bacteriene” susține dr. Alexandru Onofrei, medic chirurgie generală.
Tot mai multe studii, realizate recent, evidențiază faptul că persoanele care au suferit operații de îndepărtare a apendicelui au o predispoziție ridicată la cancer de colon.
„S-a observat că la pacienții cu apedictomie tineri există o prevalență mai mare a cancerului de colon, de aceea a fost mai studiat mult mai mult. Există consecințe, firește, ale îndepărtării apendicelui” mai spune dr. Alexandru Onofrei.