Investigații necesare pentru montarea unui aparat dentar de către stomatolog

Atunci când apar probleme dentare, unora dintre pacienți li se recomandă montarea unui aparat dentar. Înainte de această procedură, oamenii care au nevoie de un aparat dentar, trebuie să beneficieze de o serie de investigații, la finalul cărora se montează un aparat dentar.

Medicul stomatolog realizează o serie de investigații specifice atunci când dorește să monteze un aparat dentar unui pacient care are nevoie de un astfel de tratament. Investigațiile necesare pentru montarea unui aparat dentar nu sunt complicate și ajută medicul stomatolog să depisteze toate problemele dentare ale pacientului.

Investigații pentru montarea unui aparat dentar

Orice investigație pentru montarea unui aparat dentar presupune o anamneză a pacientului. Astfel, medicii descoperă dacă pacientul are și alte afecțiuni, iar dacă ele există stomatologul va discuta și cu ceilalți medici pentru ca procedura de montare a unui aparat dentar să fie realizată în cele mai bune condiții.

„Trebuie să vedem pacientul să-l consultăm, să facem o anamneză, descoperim dacă pacientul are și alte boli asociate, avem nevoie de radiografii, de examinări complementare, chiar o imagine 3D, pentru a vedea complet situația structurilor osoase” susține dr. Ana Maria Janosy, medic primar ortodonție și ortopedie dento-facială, Clinica MaxiloMED.

Cum ne ajută montarea unui aparat dentar?

Beneficiile pe care le are un aparat dentar și montarea unui aparat dentar sunt multiple. În primul rând, pacientul își recapătă funcționalitatea danturii și a maxilarelor, se poate alimenta sănătos și poate zâmbi fără rețineri

„Cu ajutorul aparatului dentar aliniem dinții, în cazul în care avem înghesuiri, spațieri. Totodată, dacă sunt probleme, recomandăm pacientului și un consult efectuat de colegii noștri de la protetica dentară. Mă refer aici, la lipsa unor dinți sau necesitatea aplicării unei proteze dentare” mai spune dr. Ana Maria Janosy, medic primar ortodonție și ortopedie dento-facială, Clinica MaxiloMED.

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea