Deși nu acuză dureri, tot mai mulți pacienți sunt diagnosticați cu boli ale inimii și vaselor de sânge. Dr. Ofelia Niță, MedLife, despre angiografia CT

Mulți dintre noi se gândesc la sănătatea inimii și a vaselor de sânge doar după un eveniment nefericit sau după o anumită vârstă. Însă, chiar și tinerii, mai ales dacă sunt fumători, sedentari sau cu probleme de greutate, nu ar trebui să aștepte simptomele severe ale afecțiunilor cardiovasculare, ca să afle când este cazul să ia măsuri pentru protecția inimii. Medicina modernă avansată le permite medicilor să vizualizeze cu precizie interiorul si peretele vaselor de sânge, chiar și la dimensiuni submilimetrice ale acestora, printr-o metodă rapidă și neinvazivă, numită angiografie CT sau angio-CT.

Dr. Ofelia Niță, medic primar radiologie-imagistică medicală, în cadrul Hyperclinicii MedLife Grivița, explică în continuare când trebuie efectuată o angiografie CT, care sunt avantajele acestei investigații și de ce este aceasta recomandată, în anumite situații, și tinerilor. „Am evidențiat plăci de aterom calcificate, este adevărat, de mici dimensiuni, la nivelul unor artere cerebrale sau ale membrelor inferioare inclusiv la tineri de 20 ani“, spune medicul.

1 din 4 români este afectat de o boală cardiovasculară

În România, jumătate din decese au drept cauză bolile cardiovasculare, iar în 2021, o persoană din patru se afla în evidența medicilor de familie cu o boală cardiovasculară, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică. Estimările specialiștilor români arată că aproximativ 28% din decesele prin boală ischemică a inimii ar putea fi prevenite. Dacă în trecut bolile cardiovasculare reprezentau o afecțiune întâlnită aproape exclusiv în rândul persoanelor în vârstă, în prezent, medicii le observă tot mai des și la tineri.

„Prin prisma experienței acumulate, am constatat faptul că vârsta la care este obiectivată imagistic boala aterosclerotică a scăzut semnificativ. Am evidențiat îngroșări ale peretelui vaselor de sânge, prin depunerea de grăsimi (colesterol), inclusiv la tineri. Plăcile aterosclerotice determină, în timp, îngustarea arterelor, se pot complica prin apariția de fisuri sau cheaguri de sânge, se calcifică, iar în final pot bloca lumenul vasului. În cazul arterelor coronare, am avut surpriza de a evidenția depuneri aterosclerotice cu prezența de plăci vulnerabile (plăci cu potențial crescut de produce infarctul miocardic acut) chiar si la adulți tineri de 35-40 de ani, majoritatea acestora având factori de risc cardiovasculari: tabagism, sedentarism, dislipidemie, diabet zaharat, hipertensiune arteriala, obezitate“, spune dr. Ofelia Niță.

Uneori, bolile cardiovasculare pot da simptome când e prea târziu. „Pot menționa cazurile unor pacienți cu stenoză coronariană critică, dar fără antecedente de durere toracică, având ca factori de risc dislipidemia și/sau fumatul“.

Medicul imagist precizează, de exemplu, cazul unui pacient care nu acuza simptome, dar la care testul de efort a relevat o modificare a electrocardiogramei suspectă pentru ischemie miocardică, iar angiografia CT a identificat o obstrucție aterotrombotică (cu un cheag vechi de sânge) a unei artere coronare principale, care însă nu a generat manifestări zgomotoase, pentru că artera era repermeabilizată periferic prin colaterale.

Ce este angiografia CT și cine are nevoie de această metodă

Angiografia CT este o tehnică de imagistică medicală avansată, neinvazivă, care constă în evidențierea vaselor de sânge și a organelor cuprinse în câmpul de scanare, utilizând razele X și substanță de contrast iodată introdusă pe cale intravenoasă. Progresul tehnologic rapid a permis o lărgire semnificativă a sferei indicațiilor acestei metode – prin diminuarea drastică a timpului de expunere și a dozei de iradiere, precum și datorită creșterii rezoluției spațiale și a fidelității imaginii, precizează dr. Ofelia Niță.

Astfel, angiografia CT devine test imagistic de elecție în evaluarea anevrismelor aortei (zone de lărgire a arterei prin slăbirea peretelui vascular) și a ramurilor acesteia, dar și a anevrismelor cerebrale, precum și în diagnosticul și aprecierea extensiei bolii aterosclerotice (îngustarea vaselor de sânge), fie că este vorba despre arterele cervico-cerebrale, despre cele renale, cele de la nivelul membrelor sau al inimii.

De asemenea, angiografia CT este o metodă de neînlocuit pentru a evalua cât de complexe sunt anumite probleme ale vaselor de sânge cu care ne-am născut (anomalii vasculare congenitale, malformații arterio-venoase). Pot beneficia de angio-CT și persoanele care urmează să fie supuse intervențiilor chirurgicale pentru extirparea unor tumori, rolul investigației fiind acela de a caracteriza vascularizația formațiunilor. Pacienții care urmează să primească un transplant au nevoie, de asemenea, de angio-CT, pentru a-i oferi chirurgului informații esențiale privind vasele de sânge ale organului respectiv.

„În același timp, examinarea angio-CT a cordului este considerată cea mai facilă metodă de evaluare a bunei funcționări a stenturilor coronariene și a by-passurilor aorto-coronariene“, completează medicul radiolog.

Însă angiografia-CT nu evidențiază exclusiv vasele de sânge, ci și restul organelor cuprinse în câmpul de scanare. În cazul toracelui, pot fi puse în evidență modificări la nivel pulmonar, în cazul abdomenului, modificări ale organelor parenchimatoase etc.

Unul dintre avantajele majore ale examinării CT a inimii este că, în prezent, poate caracteriza în mod precis, rapid și neinvaziv structura plăcii de aterom. Această informație este valoroasă pentru că în ultimii ani s-a descoperit că nu doar placa de aterom stenozantă (rigidă, care îngustează vasul de sânge) poate provoca infarctul miocardic, ci și placa de aterom vulnerabilă, necalcificată, se poate asocia cu infarctul.

„Recomandarea din partea medicilor clinicieni pentru examinări angio-CT la pacienți cu risc de boală aterosclerotică este din ce în ce mai frecventă, inclusiv în cazul tinerilor“, reiterează medicul.

Cum te pregătești pentru investigație

Angiografia CT se realizează atunci când medicul recomandă o astfel de investigație, iar înaintea examinării este absolut necesar să fie evaluată funcția renală a pacientului, respectiv rata de filtrare glomerulară, prin dozarea creatininei serice. Motivul este acela că substanța de contrast utilizată este eliminată din organism pe cale urinară, după cum explică doamna doctor.

Principalele contraindicații ale angiografiei CT sunt aceleași cu cele general valabile în cazul oricărei examinări cu substanță de contrast:

  • antecedentele de alergie la iod/ substanță de contrast iodată;
  • insuficiența renală cu valori ale clearance-ului la creatinină mai mici de 30 ml/ min/ 1.73 mp.

„De asemenea, se manifestă prudență în cazul pacienților plurialergici, și mai ales al celor cu alergii medicamentoase, acești pacienți fiind referiți medicului alergolog pentru indicația unei premedicații în scopul desensibilizării și reducerii riscului de alergie la substanța de contrast“, spune dr. Ofelia Niță.

În ce constă examinarea angio-CT

Angiografia CT presupune utilizarea unui echipament de înaltă performanță, cu tehnologie de achiziție particularizată și algoritmi dedicați de procesare a datelor.

Examinarea prin computer tomograf a cordului este structurată în două etape:

  • scanarea dedicată evaluării scorului de calciu, care detectează încărcarea cu calciu a arterelor coronarelor și care durează circa o secundă;
  • secvența angio-CT, cu substanță de contrast, ce durează, în funcție de viteza de achiziție a echipamentului, între 2 și 7 secunde.

Angiografia CT are, însă, și câteva limitări: ritmul cardiac neregulat (fibrilație sau flutter atrial, extrasistole frecvente), precum și, în cazul anumitor echipamente, ritmul cardiac de peste 65 de bătăi pe minut.

MedLife deține cea mai mare rețea de servicii private la nivel național, dotată cu 16 computere tomograf (București, Cluj-Napoca, Arad, Ploiești, Galați, Brașov, Craiova, Târgoviște, Pitești, Piatra Neamț, Roman), astfel că pacienții pot beneficia de standardele unui sistem medical de talie internațională, cu aparatură de ultimă generație și medici buni specializați pe zona de imagistică medicală.

***

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

Categorii: Oameni fericiți, medici buni
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea