Sintetizarea calciului la nivelul organismului se realizează cu ajutorul glandelor paratiroide. De aceea este necesar ca funcționarea acestora să fie corespunzătoare. În anumite cazuri, la nivelul glandelor paratiroide apar probleme medicale, iar singurul tratament eficient este îndepărtarea lor prin intervenții chirurgicale.
„Bolile de paratiroide sunt de mai multe feluri, este hiperparatiroidismul primar care este cauzat de apariția unui adenom de paratiroidă, dar mai există și varianta în care toate paratiroidele își modifică dimensiunea și funcțiile” explică dr. Roxana Boanță, medic primar chirurgie generală, supraspecializare în chirurgie endocrină cervicală.
Deși chirurgia reprezintă singura modalitate prin care problemele apărute la nivelul glandelor paratiroide pot fi tratate, medicii trebuie însă să nu îndepărteze total aceste glande, ci să lase o parte din țesut pentru a îndeplini funcțiile glandelor paratiroide.
„Poți să fii în situația unui hiperparatiroidism secundar sau terțiar în care trebuie să faci o operație de excizare a tuturor paratiroidelor pe care le găsești și să lași un minim de țestul funcțional pentru că este incompatibilă cu viața lipsa tuturor paratiroidelor” mai spune dr. Roxana Boanță, medic primar chirurgie generală, supraspecializare în chirurgie endocrină cervicală.