Pentru orice persoană diagnosticată cu boală oncologice pare că lumea se sfârșește. De cele mai multe ori, ori cât de bine intenționați ar fi, rudele și prietenii săi nu-i pot oferi suportul emoțional de care are nevoie pentru a depăși acest impas. De aceea, tratamentul afecțiunilor oncologice presupune și inițierea unei terapii psihologice.
Psihologii care lucrează cu pacienți bolnavi de cancer sunt bine instruiți și, în unele cazuri, ei înșiși au trecut prin trauma unui astfel de diagnostic, de aceea sunt mai deschiși și mult mai implicați în a oferi suportul necesar acestor oameni.
„Este clar că atât pacienții, cât și rudele lor au nevoie de consiliere psihologică. Apare o teamă de a vorbit despre aceste lucruri, mergem pe ideea hai să ne prefacem că e totul în regulă, nu-l sun că nu știu ce să-i zic, dacă sunt prietenului lui…Sau mă prefac că nu s-a întâmplat nimic” susține Alin Savalie, psihoterapeut în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.
Pacienții diagnosticați cu boli oncologice au nevoie și de suportul celor apropiați. De aceea, este important ca aceștia să le acorde toată atenția și să-i sprijine necondiționat.
Ar trebui să-i lăsăm pe acești oameni să vorbească în ritmul lor, să le dăm spațiu să se exprime. Dacă vor să fie furioși, să fie furioși pentru că vor fi oricum furioși. Este impactul inițial „de ce mie? ”. Nu cred că există pacient oncologic care să nu-și pună problema asta, „dar de ce mi s-a întâmplat mie?”. Este nevoie să-i omului spațiu să fie furios pentru că daca-și inhibă furia aceea se poate manifesta altfel” mai spune psihoterapeutul Alin Savalie.