Pentru că are o evoluție lentă, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, cataracta este diagnosticată mult prea târziu. Deși există simptome, pacienții preferă să utilizeze diferite produse farmaceutice în loc să meargă la un consult de specialitate.
„Oamenii în totdeauna aleg varianta cea mai ușoară. Ei vor constata că după administrarea diverselor picături prescrise de farmaciști, merg și la optician. Când nu mai există remediu se adresează medicului oftalmolog” susține dr. Miruna Nicolae, medic primar oftalmolog.
De asemenea, înainte de ajunge la cabinetul medicului oftalmolog, pacienții preferă să beneficieze de consultații din partea opticienilor.
„Sunt multe persoane care merg doar la opticieni acolo este un optician care le face măsurătoare și nu mai atunci când aparatul de măsurat dioptrii nu mai măsoară, pentru că mediile ochiului nu mai sunt transparente, când e cataracta avansată le recomandă mersul la oftalmolog” mai spune dr. Miruna Nicolae.