Tratamentele stomatologice de astăzi au evoluat foarte mult, astfel încât pacientul să se simtă confortabil atunci când intră în cabinetul medicului dentist. Medicii utilizează tehnici fără durere și care reduc timpul intervențiilor.
Tehnologia este tot mai prezentă în stomatologia modernă, iar echipamentele îi ajută pe medici să ofere pacienților intervenții care să-i facă să se simtă confortabil.
„Ceea ce trebuie să înțelegem e că lucrurile s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului. Tehnologia a evoluat, iar noi ca oameni oricât de buni am fi, tot trebuie să ne bazăm și pe tehnologie. Și iar un aspect important este faptul că stomatologul nu le mai face el pe toate și atunci am început să divizăm lucrurile și să ne împărțim și noi pe specializări, iar astfel venim tot mai mult în sprijinul pacientului” susține dr. Ana Maria Flaugiu, medic stomatolog, Clinicile Dentare „Dr. Leahu”, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.
Pe lângă grija pentru confortul pacienților, stomatologia modernă este mult mai mult axată pe ideea de a păstra cât mai mult timp dinții naturali ai pacienților. Astfel, medicii sunt ajutați în terapie de diverse aparate moderne.
„Obiectivul nostru principal este să ne păstrăm dinții naturali cât mai mult timp. Aici bineînțeles că intervin medicii cu tratamentul de canal și principalul actor este microscopul dentar pe care-l vedem încă de când intrăm în cabinet, pentru că e mare și impunător. Pe lângă acest dispozitiv, sunt și alte gadget-uri pe care le folosim. De exemplu, eu în endodonția modernă, pe lângă microscop, folosesc niște sisteme rotative și asta ne oferă eficientizare și rapiditate, tocmai de aceea ședințele sunt foarte scurte și rapide” a explicat dr. Ana Maria Flaugiu.
Mai mult decât atât, tehnologia ajută medicii să scurteze durata intervențiilor. Astăzi, un implanturile dentare pot fi montate în 24 de ore, fără a fi nevoie ca pacientul să fie plimbat pe drumuri.
„Avem aparatură și în celelalte specializări. Se folosesc foarte mult amprentele digitale, avem scannere orale, se lucrează foarte mult cu sistemul CEREC și atunci scurtăm foarte mult vizitele la stomatolog pentru că putem să realizăm dinți ficși în 24 de ore. Putem să realizăm coroane pe loc și atunci pacientul pleacă cu dinții puși și atunci nu mai trebuie să venim la probă, să plecăm acasă, iar să trimitem la laborator și așa mai departe” mai spune dr. Ana Maria Flaugiu.
Clinicile Dentare „Dr. Leahu”, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria, oferă tratamente stomatologice personalizate și fără durere.