Indiferent de tipul intervenției chirurgicale la care genunchii afectați de gonartroză au fost supuși, pacienții trebuie să urmeze o perioadă de recuperare. Practic, în unele cazuri, oamenii învață să meargă din nou.
În artroscopie, de exemplu, mobilitatea picioarelor revine complet după 2, 3 săptămâni de la operație.
„Artroscopia este o operație care se recomandă, uneori, în stadiile incipiente, de artroză când ne dorim să nivelăm leziunile de cartilaj care nu sunt foarte adânci, să le aducem la același nivel, ca să nu mai agațe, ca să nu mai fie neregulate. După astfel de operații, recuperarea este relativ ușoară și pot merge după 2, 3 săptămâni” susține dr. Dan Valentin Anghelescu, medic primar ortopedie și traumatologie.
În cazul în care pacientul a fost supus unei intervenții prin care i-a fost montată o proteză de genunchi, perioada de recuperare este mai lungă și impune anumite exerciții fizice prin care mobilitatea articulației trebuie refăcută.
„După proteza de genunchi, recuperarea este puțin mai lungă, dar pun piciorul mult mai repede în pământ. Sunt învățate să urce și să coboare scările, sunt demersuri pentru a-i face pe pacienți să-și reia mobilitatea picioarele. Statul în picioare este de evitat, dar trebuie să redăm mobilitatea articulației” a mai spus dr. Dan Valentin Anghelescu, medic primar ortopedie și traumatologie.