Într-o intervenție în direct la Medika TV, Gabriel Predică, vicepreședintele Federației Solidaritatea Sanitară a vorbit public despre greva personalului medical, care s-a desfășurat miercuri, timp de o oră. Reprezentantul formațiunii sindicale susține că acest protest este consecința ignoranței afișată de Guvern cu privire la revendicările solicitate.
Principalele revendicări au legătură cu modul în care personalul medical este plătit în țara noastră.
„Această grevă de avertisment s-a desfăşurat după mai bine de două luni de zile de proteste care au început, de fapt, în data de 1 februarie. A fost o serie de pichetări, mitinguri si marşuri. Concomitent cu aceste proteste stradale noi am demarat toate procedurile legate de declanşarea grevei de avertisment şi a grevei generale. Am notificat Guvernul cu privire la intenţia de declanşare a grevei împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului. Este un tip de grevă introdus în urmă cu doi ani de zile, posibilitatea declanşării acestui tip de grevă. Guvernul de la momentul la care noi l-am notificat, avea obligaţia ca în termen de 10 zile să ne invite la negocieri şi de asemenea avea obligaţia să publice pe site-ul propriu această notificare. Din păcate nu s-a întâmplat acest lucru şi concluzionăm că Guvernul în fapt nu respectă el însuţi legislaţia. Prin urmare ne-am continuat acţiunile de protest, iar astăzi a avut loc greva de avertisment. Membrii noştri de sindicat şi nu numai ei, ci şi alţi angajaţi care au semnat pe listele de declanşare a grevei, de participare la grevă, au întrerupt lucrul timp de o oră, între ora 12 şi ora 13. Cam în acest punct suntem, în punctul în care Guvernul nu reacţionează. El ar fi avut această obligaţie, să ne invite la negociere”, a declarat Gabriel Predică, miercuri seară la Medika TV.
Totodată, Gabriel Predică a explicat că la finalul acestei luni se va lua decizia, dacă va fi sau nu declanşată greva generală.
”La finalul acestei luni, structura colectivă de conducere a Federaţiei se va întruni şi toţi liderii sindicatelor noastre vor decide cu privire la continuarea protestelor şi declanşarea grevei generale” a mai spus Gabriel Predică.