Durerile de genunchi pot avea drept cauză distrugerea completă a articulației. În aceste cazuri, singurul tratament eficace este montarea unei proteze care să înlocuiască articulația bolnavă. Mulți pacienți se tem însă de intervențiile chirurgicale și încearcă să facă față durerilor singuri.
Medicii recomandă intervențiile chirurgicale pentru montarea protezelor de genunchi, mai ales în cazul persoanelor care au un stil de viață activ.
„Oamenii trebuie să înțeleagă că orice durere le reduce calitatea vieții. În cazul gonartrozelor, calitatea vieții se deteriorează pe măsură ce boala avansează. Sigur că momentul operator este considerat un stres și oamenii nu au avut acces la informații pentru a lua decizia corectă, dar acum au și atunci recomandarea este că dacă ai o anumită vârstă și vrei să fii activ ar trebui să iei în calcul operația” susține prof. dr. Radu Prejbeanu, Chirurg de Excelență în Ortopedie, directorul medical al Spitalului Premier din Timișoara, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria.
Astăzi, operațiile au un grad de precizie ridicat, iar riscul apariției complicațiilor este mult mai redus.
„Operațiile pe care le facem acum au un risc de complicații mult mai mici. Protezele pe care le folosim acum au un termen de folosință de 10-15 ani, nu mai este pionierat. De peste 40 de ani se folosește tehnica, modelele de proteze sunt din ce în ce mai calitative și atunci recomandarea este să vină la medic, să-l consulte și să vadă ce tip de tratament are nevoie” a mai spus dr. Radu Prejbeanu.