La cateva saptamini dupa ce am scris despre consimtamintul prezumat revin in aceasta dezbatere. Nu ma asteptam ca articolul precedent publicat in Viata Medicala sa suscite asemenea interes.
Preluat de catre HotNews, in perioada de varf a campaniei privind referendumul, el a avut peste 1800 de accesari in 24 de ore si numeroase comentarii pe forum. Intr-unul din aceste comentarii un participant la discutie care semneaza “irinel” face doua afirmatii: una ca trebuie sa urmam modelul spaniol si sa acceptam consimtamintul prezumat si a doua ca orice abuz poate fi combatut prin interventia Colegiului Medicilor din Romania.
In perioada 14-16 mai 2007 am fost invitat la un workshop organizat de Comisia Europeana la Salamanca privind Etica transplantului de tesuturi si organe la care au fost prezenti delegati din 11 tari. Profesorul David Parades (la care s-a instruit si dr. Victor Zota – Directorul Agentiei Nationale de Transplant in Romania) a facut o exhaustiva si laudativa prezentare a modelului spaniol, a eficentei acestuia si a prespectivelor de viitor.
In momentul de fata, fara indoiala, in ceea ce priveste recoltarea de organe si tesuturi de la cadavru, modelul spaniol este cel mai performant. Performant din punct de vedere al organizarii, al rapiditatii si al numarului de transplante realizat. Al organizarii, deoarece exista organisme construite si finantate in acest scop pe o structura teritoriale, locala si regionala, integrate intr-o institutie nationala (Organizacion Nacional de Transplantes). Rapid, pentru ca medicii sunt instruiti cu privire la identificarea posibililor donatori. Si in sfirsit, in Spania se realizeaza cel mai mare numar de transplanturi cu organe recoltate de la cadavru din lume deoarece in orice moment exista echipe medicale disponibile pentru efectuarea acestor manevre terapeutice care sunt platite diferentiat functie de numarul de transplanturi realizate. In fata acestor rezultate poti fi calificat in cel mai bun caz invidious daca nu de rea intentie in momentul in care incerci sa descoperi umbrele unui astfel de model. Exista ele?
S-a afirmat ca legislatia spaniola a introdus un soft consimtamint prezumat. Explicatia a fost ca intotdeauna cind familia este disponibila aceasta este contactata si indiferent daca decedatul si-a exprimat o optiune in timpul vietii privind recoltarea de organe se respecta decizia familiei. Nu a existat nici un caz in care recoltarea sa se faca impotriva vointei familiei. In aceste conditii s-a prezentat statistica nationala in care s-a evidentiat faptul ca in spitalele care nu realizeaza transplant se identifica intre decedati 4,2% posibili donatori si 3,8% devin donatori in timp ce in spitalele in care se realizeaza transplantul se identifica 11,3 % posibil donatori si devin donatori reali 8,1%. In plus, s-a insitat asupra faptului ca exista o singura echipa complexa formata de la infirmierele din sectiile de ATI pina la medicii anestezisti si transplantologi care identifica cazurile, recolteaza organele si realizeaza transplantul. Acestia au un salariu de baza, iar in rest sunt platiti functie de numarul de transplanturi realizat. Asemenea organizare si o asemenea maniera de lucru a trezit reactia tuturor participantilor. Personal am pus doua intrebari: daca soft consimtamant prezumat functioneaza, ce se intimpla cu persoanele care nu au familie sau cu persoanele la care familiile nu pot fi contactate? De exemplu imigrantii (avem 700.000 de emigranti romani in Spania) la care familiile sunt in tara de origine si care, in plus, nu pot beneficia de transplant cit timp legea specifica ca aceasta manopera se adreseaza cetatenilor spanioli. Oare nu se introduce un element clar de discriminare?
A doua intrebare s-a referit la discrepanta care exista intre spitalele care realizeaza transplant si cele care nu efectuiaza aceasta manopera in ceea ce priveste identificarea posibililor donatori si la modalitatea de realizare a recoltarii de organe si a transplantului propriu zis. Oare faptul ca aceeasi echipa care acorda ingrijiri medicale, identifica, recolteaza si realizeaza transplantul, fiind platita functie de numarul de transplanturi realizate, nu conduce la suspiciunea ca este mai preocupata de recoltarea de organe decit de acordarea asistentei medicale? Raspunsurile primite au fost neconvingatoare. Ba intr-un limbaj mai popular reprezentantii Spaniei “au dat in balbiiala”. La prima intrebare s-a raspuns ca exista o evidenta a donatorilor – cadavru dar ca aceasta nu cuprinde si rubrica nationalitate dar ca se crede ca emigrantii si persoanele fara familii nu ar fi discriminate. Mai mult, nu exista o evidenta la cate persoane a actionat consimtamintul prezumat. La a doua intrebare s-a spus ca poate sa existe o asemenea suspiciune dar ca explicatia diferentelor nu consta in modul de organaizare ci un faptul ca medicii din spitalele in care realizeaza transplantul sunt mai instruiti si mai interesati de aceasta problema decat celelalte spitale. Profesorul David Peredez a subliniat ca mai important este sa instruim medicii ca sa smulga consimtamintul familiei, decat sa consumam energia educand populatia cu privire la valentele umaniste si altruiste ale donarii de organe.
Cred ca in acest mod am raspuns interpelarii de pe forum si “irinel” va avea motive de meditatie.
In cea ce priveste supravegherea de catre Colegiul Medicilor din Romania a respectarii normelor etice de transplant aceasta este necesara dar insuficienta in conditiile in care prin lege se va accepta consimtamintul prezumat in Romania.
