Pe fondul interesului scăzut în ceea ce privește prevenția rujeolei prin vaccinare, cazurile sunt tot mai dese. La camera de gardă a Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din Capitală, ajung în fiecare zi aproximativ 70 de cazuri de pacienți, adulți și copii, diagnosticați cu rujeolă.
Situația de la INBI „Prof. Dr. Matei Balș” a cazurilor de rujeolă a fost prezentată în direct la Medika TV, în cadrul emisiunii „Sistemul Medical”, de dr. Adrian Marinescu, directorul medical al spitalului.
”Sunt în jur de 60, 70 de prezentări cu rujeolă la camera de gardă, iar dintre acestea, în jur de 20 ajung să se interneze. Este de adevărat că apare mai des la copii, dar am avut și adulți care nu au trecut prin boală și nu s-au vaccinat. Din păcate este o problemă reală în continuare” susține dr. Adrian Marinescu.
Mulți dintre pacienții care ajung la cel mai mare spital de boli infecțioase din țară au complicații din cauza bolii, unele dintre ele chiar severe.
„Un procent ridicat dintre cei care vin cu rujeolă au și complicații, nu ajung neapărat la ATI, dar au complicații pulmonare, neurologice. Sunt și cazurile grave cu insuficiență respiratorie. Zilnic vorbim și de 2, 3 cazuri care sunt forme severe și care pot să evolueze imprevizibil” a mai spus dr. Adrian Marinescu, la Medika TV.