Tot mai multe cazuri de cancer de piele sunt diagnosticate în spitalele românești. Există și o explicație pentru acest fenomen: lipsa prevenției și interesul tot mai scăzut al pacienților de a merge la medic pentru controale de rutină.
Dr. Mihaela Zaharia, medic de chirurgie plastică și reparatorie la Spitalul Universitar de Urgență din București atrage atenția cu privire la faptul că incidența cancerelor de piele este crescută în țara noastră.
„De multe ori, tratăm foarte multe cancere. Zilnic sunt trei-patru pacienţi care vin doar în clinica noastră, care se adresează pentru operaţii care nu presupun doar a scoate o porţiune din piele şi a scoate, ci a face reconstrucţii pe suprafeţe mari”, susține dr. Mihaela Zaharia.
O posibilă explicație ar fi intersul tot mai scăzut al pacienților de a merge la medicii de familie pentru consulturi periodice, investigații prin care această boală ar putea fi descoperită la timp și tratată.
„Să ştiţi că populaţia în ultimii ani s-a îmbolnăvit, nu mai sunt oamenii atât de sănătoşi, nu mai vin la medic, nu ştiu să se adreseze nici măcar medicului de familie, iar aceste cancere de piele pe care în special noi le tratăm sunt din ce în ce mai frecvente” a mai spus dr. Mihaela Zaharia.