Lucian Duţă despre criza medicamentelor: “Fostul ministru dl. Bănicioiu a promovat o măsură aberantă”

Lucian Duţă, fost preşedinte – director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a explicat miercuri seară, la emisiunea Medika Special de ce taxa de clawback, împreună cu preţul minim al medicamentelor impus de Guvern în România duce la o penurie de medicamente pe piaţa românească de profil.

Duţă, cel care a introdus taxa de clawback, şi-a îndreptat acuzele către fostul ministru pesedist al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu: “Această taxă, a fost introdusă deoarece în anul 2010 şi în 2011, mai ales C.N.A.S. risca să intre în incapacitate de plată şi chiar să dea faliment. În urma discuţiilor de atunci cu F.M.I. s-a constatat că cele mai mari crenţe din tot sistemul public erau la nivelul C.N.A.S. deoarece eram înscrişi pe o spirală nejustificată a consumului de medicamente. Aveam atunci creanţe de 800 de milioane de euro. Atunci, în urma discuţiilor cu F.M.I. s-a degajat această soluţie, aşa-numita taxă clawback”.

Fostul şef al C.N.A.S. a mai declarat în acelaşi cadru, că taxa a fost negociată pentru o perioadă determinată: “Vreau să spun ceva foarte important. Acea taxă a fost negociată pentru o perioadă determinată, respectiv până la ieşirea României din situaţia de criză în care se afla şi cred că acordul cu F.M.I. spune că acea taxă trebuie să funcţioneze până în 2014 sau 2015, cred. Între timp, guvernanţii care au venit au transferat această taxă în bugetul de stat. În 2014 Ministrul de Finanţe o considera venituri la bugetul de stat, ceea ce este o minciună şi un fals. A fost o viziune a guvernelor de stânga. Taxa de clawback, repet, a salvat, practic, sistemul de sănătate, dar nu era o măsură pe care s-o poţi lungi la infinit. Ea trebuie renegociată cu producătorii de medicamente. Când statul a văzut că încasează 350 de milioane n-a mai negociat şi n-a mai renegociat acest sistem care era gândit doar pentru criză.”

În aceeaşi intervenţie telefonică la Medika Special, Lucian Duţă a zis că fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a promovat o măsură aberantă: “În 2014, dl ministru Bănicioiu a promovat o măsură, de-a dreptul aberantă. Cei care se pricep şi-au dat seama de atunci că este greşit. Respectiv, introducerea preţului cel mai mic la medicamente. Ne-am trezit aproape în situaţia imposibilă că, din punct de vedere tehnic, prin care mai cereau şi cele mai mici preţuri din Europa, iar pe de altă parte şi această taxă de clawback de 350 de milioane de euro pe an, care era, însă, ca o centură de siguranţă pentru sistemul medical. Or, aceste două măsuri, pe care, repet, ultima a luat-o domnul ministru Bănicioiu, a dus la dispariţia unor medicamente, cîteva mii, de pe piaţă.” 

Declaraţia lui Lucian Duţă a venit în timpul emisiunii Medika Special de miercuri seară, la care au mai participat analistul economic Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor şi Eugenia Nica, vicepreşedinte al Patronatului Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov. Emisiunea a avut ca temă efectele în piaţa de medicamente generate de anunţul privind interzicerea de către Ministerul Sănătăţii a “exportului paralel” de medicamente asociat cu taxa de clawback şi legea privind preţul cel mai mic al medicamentelor din România în raport cu celelalte ţări din UE.

Doru GHEORGHIADE 

Mai multe informații, în materialul video următor:

Categorii: Breaking Medika, Exclusiv
Ți-ar putea plăcea