Cancer…un diagnostic pe care niciunul dintre noi nu și-ar dori să-l audă vreodată spus de un medic. Totuși, în fiecare zi, medicii scriu acest nedorit diagnostic în fișele a sute de pacienți din toate colțurile țării. Cu patru ani în urmă, Andi Cârlan s-a numărat printre cei care l-au primit. A aflat din întâmplare că suferă de cancer colorectal, iar acum merge pe un drum lung în speranța vindecării. Mesajul său pentru noi ceilalți este să mergem la medic și să ascultăm de sfaturile pe care ni le oferă.
Andi Cârlan și-a spus povestea la Medika TV, într-o intervenție în direct în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”. Chiar dacă telespectatorii nu l-au putut vedea pe ecran, vocea cu care a vorbit la televizor era încărcată de emoție. Și-a ales cuvintele cu grijă și a vorbit despre experiența sa cu această boală cumplită. Tot ce își dorește este să revină la viața de dinainte de diagnostic și să se poată bucura din nou de familie și de cei dragi. Drumul este greu de parcurs, dar Andi se ambiționează să câștige această luptă.
Începutul luptei
Donator cu ștate vechi, Andi Cârlan a mers într-o zi obișnuită la centrul de recoltare pentru a le oferi sângele său oamenilor care au nevoie. Nimic nu ar fi zis că în corpul său cancerul începe să-și facă de cap. Când i-au venit analizele, a aflat că este suspect de cancer colorectal. A urmat apoi o perioadă de analize și investigații care i-au confirmat acest diagnostic. „Se spune că acesta boală apare mai des după 50 de ani. În ultimii ani vârsta la care o persoană este diagnosticată cu acest tip de cancer a scăzut foarte mult, iar eu sunt un exemplu viu…Em fost diagnosticat datorită faptului că am fost mult timp donator de sânge, iar la 36 de ani nu sufeream nici de cancer nici de alte boli grave. Mintea mi-era la familie și la carieră. Iar faptul că am fost să donez sânge și acolo mi s-au făcut analize, m-a făcut să fac teste mai amănunțite și astfel am reușit să descoperă cancerul nici într-o fază incipientă, dar nici când era prea târziu” a mărturisit Andi Cârlan, la Medika TV.
Sprijin necondiționat din partea medicilor
Aliat în această luptă greu de dus cu boala i-a fost mereu medicul care l-a consultat și care l-a ajutat treacă cu bine peste momentul diagnosticului. Se numește Gerald Filip și este unul dintre cei mai iscusiți chirurgi care vindecă oamenii diagnosticați cu boli oncologice. Astăzi, Andi Cârlan îi poartă un mare respect și-i mulțumește pentru faptul că i-a fost alături. „Norocul meu a fost ca l-am descoperit pe domnul doctor Gerald Filip care mi-a dat speranță că totul va fi bine. M-a ținut de mână și la propriu și la figurat și m-a ajutat în toți acești 4 ani de când mă lupt cu cancerul. Și vreau să-i mulțumesc pentru asta” a spus Andi, la Medika TV.
Misiunea personală
La 36 de ani, nimeni nu se gândește că ar putea să înfrunte o astfel de boală. La fel a fost și pentru Andi Cârlan. Totuși, boala poate să apară în corp fără ca pacientul să știe. Tocmai de aceea este bine să mergem regulat la medic și să facem investigații periodic. Descoperit la timp, cancerul poate fi tratat și se poate trăi normal după acest diagnostic. La 4 ani de la diagnosticul lui Andi, și-a propus să-i învețe și pe alți oameni cum să aibă grijă de sănătatea lor.
În prezent, el încă se luptă să scape de această boală nemiloasă. Se află sub supraveghere medicală și face chimioterapie. Totuși, el a inițiat un proiect personal în care, expunându-și propria experiență, încearcă să-i facă pe oameni tot mai conștienți cu privire la necesitatea efectuării analizelor. „Mi-am făcut o misiune personală din a scrie și a vorbi despre acest lucru, tocmai pentru că sunt mulți oameni tineri care văd lucrurile la fel cum le vedeam și eu înainte de diagnostic, iar mesajul este că nu trebuie să trăim cu teama de a ne îmbolnăvi de cancer de-asupra capului, dar nici să n-o ignorăm complet. Cel mai important este să ne ascultăm corpul atunci când ne trage de mânecă și să mergem la medic și să facem investigațiile de rutină care ne pot salva viața!” a mai spus Andi Cârlan.