Sezonul rece aduce cu el, pe lângă virusurile de răceală și gripă, și durerile. În special, cele de spate ne dau mari bătăi de cap în această perioadă. Există și o explicație pentru care spatele ne doare mai des.
Când spunem că ne doare spatele, ceea ce ne doare de fapt sunt mușchii din zona lombară. Iată de ce: „Sezonul rece scoate la iveală toată lucrurile pe care căldura le lăsa în pace, iar durerile lombare sunt cu o incidență foarte crescută într-adevăr. Principala cauză este de origine musculară, noi când avem o durere lombară este multifactorială. Durerea de origine musculară are o caracteristică ușor de recunoscut. Ea apare în această perioadă, pentru că, de multe ori, poate nu ne îmbrăcăm foarte gros sau ne îmbrăcăm foarte gros și transpirăm” a explicat fizioterapeutul Alexandru Ilie, la Medika TV.
Puțini știu că mușchii au rolul de a ajuta corpul în procesul său de adaptare la temperatura ambientală. Iar atunci când vine frigul și noi nu suntem pregătiți să-i facem față prin vestimentație, mușchii își intră în rol și se contractă cu scopul de a produce căldură. Astfel, până la durere mai e doar un singur pas. „Durerea are un răspuns favorabil la repaus. Omul ajunge acasă, se odihnește, iar a doua zi omul se simt bine, pentru că durerea a scăzut. Sau la aplicarea unei creme care emană căldură sau în timpul unui duș fierbinte, durerea cedează. Toate aceste situații califică principala durere de spate ca fiind de origine musculară. Frigul ne face să ne contractăm și tot țesutul nostru moale va genera funcția sa de bază. Mușchii ca principal lor este de a genera un climat propice temperaturii și nici de cum acela de a ne mișca. În momentul în care avem o situație în care ne spatele, înseamnă că mușchii au curat pentru a genera temperatura optimă pentru corp, iar acest lucru s-a întâmplat pentru că ei s-au contractat” a explicat fizioterapeutul Alexandru Ilie, la Medika TV.