Lupta cu kilogramele este greu de dus, mai ales după mesele copioase de sărbători. Mulți încearcă să pună în aplicare metode rapide de slăbit, dar care nu ajută prea mult. De aceea, menținerea unei greutăți corporale în limite normale ar trebui făcută după un plan bine stabilit care să combine alimentația și mișcarea.
Planul pentru o viață sănătoasă trebuie realizat împreună cu un specialist și trebuie să țină cont de stilul de viață al persoanei care dorește să-l utilizeze. „Recomandarea să facem un plan de acțiune realizabil. Trebuie să facem un plan realizabil și chiar dacă nu-l putem ține o zi nu trebuie să renunțăm la el. Iar planul presupune și hidratare, să cumperi anumite alimente, să gătești sau să iei alimente la pachet atunci când mergi la serviciu” susține Maria Martac, biolog și consultat în nutriție.
Odată realizat, planul trebuie îndeplinit întocmai. În caz contrar, motivația dispare, iar efectele planului pentru o viață sănătoasă încep să nu se mai vadă. Iar asta aduce cu sine frustrări. „Acest plan să devină stil de viață și să nu ne păcălim și să spunem cât sunt dispun să intru în planul acesta. Trebuie făcute anumite schimbări de comportament, dar care trebuie menținute. Secretul este în a fi hrănit constant cu alimente de calitate. Acest plan depinde de ritmul de viață al fiecărei persoane” mai spune Maria Martac.