Cazuri de boala „plămânului alb” și în România. Dr. Adrian Marinescu, la Medika TV: „Sunt cazuri izolate care nu reprezintă îngrijorare”

Lumea medicală din Europa și din China este în alertă din cauza bolii „plămânului alb”. În realitate este vorba despre o pneumonie provocată de bacteria Mycoplasma pneumoniae, microorganism studiat îndelung de oamenii de știință. La Medika TV, într-o intervenție telefonică, dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” a explicat cum acționează bacteria și cum ne putem proteja de o eventuală infecție. 

”Se vorbește, de fapt, despre Mycoplasma pneumoniae și precizez că nu este un virus, ci o bacterie. Această Mycoplasma a fost alături de noi mereu, este adevărat că la nivel de cazuri izolate și acele cazuri cu plămânul alb, reprezintă complicațiile sau formele severe de infecție cu Mycoplasma pneumoniae. În momentul în care apare o pneumonie provocată de această bacterie care nu este tratată la timp, poate să evolueze către plămânul alb” susține dr. Adrian Marinescu. 

România are câteva cazuri izolate, dar care nu ridică îngrijorare pentru medici. „Sigur că avem și noi în România, nu sunt cazuri de import, nu este nimic misterios, nu înseamnă că a venit această bacterie de undeva. Ce avem în momentul de față la INBI și în general în țară înseamnă doar cazuri izolate, nu reprezintă un motiv de îngrijorare” a mai spus dr. Adrian Marinescu. 

Infecția cu Mycoplasma pneumoniae poate fi prevenită prin respectarea măsurilor de protecție individuală, similare cu cele pe care le-am folosit și în timpul pandemiei de COVID-19. „Sunt măsurile de prevenție care se aplică la tot ceea ce se transmite pe cale respiratorie, indiferent că vorbim de bacterii sau virusuri respiratorii. Mă refer aici la vaccinare, acolo unde este cazul, persoanele cu simptome de gripă și răceală ar putea sta izolate câteva zile pentru că pot transmite ușor în comunitate. Regulile de igienă cu spălatul mâinilor cu apă și săpun ne vor scăpa din multe din bolile infecțioase” a mai spus dr. Adrian Marinescu. 

Categorii: Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea