De cele mai multe ori, din prea multă dragoste pentru copiii lor, părinții nu înțeleg adevăratele nevoi ale copiilor. De aceea mulți consideră că un cadou foarte scump de Crăciun i-ar putea face fericiți.
Investițiile în cadouri scumpe de Crăciun nu sunt de fiecare dată potrivite pentru copii. Toți părinții încearcă să-i facă fericiți pe cei mici de sărbători, însă fericirea poate să îmbrace și alte forme. „Și noi părinții, uneori, vrem să ne cumpărăm bucuria copiilor și uităm că o experiență plăcută, o bucurie împreună, un cadou care poate fi și simbolic va avea același efect, poate chiar mai puternic, precum o jucărie foarte scumpă sau un gadget scump. Sărbătorile vin repede, durează foarte puțin și costă mult. Este obișnuița cu care ne-am crescut copiii. Nu e obligatoriu să fie așa. Ce avem nevoie să ținem cont este de cel fel copil avem acasă, de ce are el nevoie și ce se întâmplă în jurul lui pentru că nu de puține ori suntem desincronizați de lumea copiilor. Copiii au interacțiuni cu alți copii, există anumite trenduri de jucării , de modă…Și înainte de a vorbi cu Moșul pentru a vedea ce-și dorește, de fapt, copilul” a explicat, la Medika TV, Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian.
A-ți învăța copilul că doar un cadou scump înseamnă cu adevărat să-l iubești poate avea consecințe negative pe viitor, spun specialiștii. „Dacă ne învățăm copilul că a iubi înseamnă a fi în pas cu ultimul trend, atunci copilul va interpreta negativ și va înțelege că este iubit doar dacă facem aceste investiții financiare, destul de costisitoare. Noi credem că dacă suntem proprietarii acelor obiecte aducem și fericire. Iar pentru o vârstă adultă acest comportament de a fi în trend poată să producă anxietate și chiar depresie” a mai spus Yolanda Crețescu.