Bombardate de milioane de imagini cu chipuri atrăgătoare, în mediul online, tot mai multe tinere își doresc să arate precum modelele din respectivele imagini. Iar toate modificările încep…de la buze. Medicii avertizează însă că, odată cu trecerea timpului, acest truc s-ar putea să nu mai aibă efectul dorit.
Buzele voluminoase nu vor mai arăta, din păcate, la fel după 35-40 de ani, susțin medicii specialiști în estetică. Iată ce se întâmplă de fapt: „În cazul buzelor, toate fetele doresc să fie cât voluminoase, dar nu se gândesc ce revers al medaliei se produce după 30 de ani, în momentul în care substanțele injectate dispar, se metabolizează, iar pielea începe să îmbătrânească. În timp, buzele vor cădea și ele așa cum cade întreaga piele a feței” a explicat, la „Doctor Medika”, dr. Dana Miricioiu, medic specialist chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă.
Odată cu procesul de îmbătrânire, pielea suferă la rândul său modificări semnificative, atât la exterior, cât și la interior. „Pielea este cel mai mare organ al corpului. Odată cu îmbătrânirea apar tot felul de semne interne și externe. Și nu mă refer la riduri și petele pigmentare, ci și modificări care se ascund în interior, în stratul adipos, și vom avea anumite neregularități care nu ne mai plac” a explicat dr. Dana Miricioiu, la Medika TV.