Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat azi, 13 septembrie, că a emis un ordin de ministru și va notifica Comisia Europeană cu privire la decizia României de a interzice exporturile de citostatice pentru o perioadă de 6 luni, pentru că există pericolul ca pacienții bolnavi de cancer să rămână fără medicamente.
Decizia a fost luată deoarece, potrivit ministrului, există un risc de „discontinuitate” pentru un număr 47 de citostatice în următoarele două luni și pentru 65 de citostatice în următoarele trei luni. ”Nu putem să permitem să se întâmple asta”, a zis ministrul Sănătății. Sorina Pintea a mai spus că ordinul îi va obliga pe producătorii și distribuitorii de citostatice să asigure cu prioritte nevoile pacienților din România.