România s-a arătat interesată să sprijine cu personal medical Israelul, stat puternic afectat de atacurile teroriste din weekend. Mii de răniți se află în spitalele din acest stat și au nevoie de medici.
Prezent în studioul Medika TV, în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit public despre inițiativa României de a veni în sprijinul medicilor din Israel.
„Înscrierile merg foarte rapid. Am avut aceeaşi reacţie foarte bună şi atunci când a fost cutremurul acela major, în Turcia. Peste o mie de persoane s-au înscris, medici şi asistenţi medicali. Trebuie să fii pregătit, să poţi face şi să trimiţi astfel de echipe, dacă este cazul, e bine să existe şi ca un exerciţiu de solidaritate umană astfel de lucruri. Aţi văzut că şi la spitale din Israel personalul a venit la lucru fără să îi cheme nimeni. Să ştiţi că şi la noi s-a întâmplat la fel, când s-a întâmplat la Crevedia” a declarat Alexandru Rafila, luni seară, la Medika Tv.
Ministrul a exșifat faptul că asociațiile profesionale ale medicilor s-au arătat interesate să susțină medicii din Israel. Printre acestea se numără și Societatea Română de ATI. Totodată, la rândul lor, și medicii din Israel s-au arătat interesați să sprijine România, în urma exploziilor petrecute la Crevedia, la sfârșitul lunii august.