„Doctor Medika” – Operațiile estetice care te ajută să-ți remodelezi corpul după naștere

Modificările fizice provocate de naștere sunt evidente în cazul multor femei. Există însă metode chirurgicale la care multe femei apelează pentru a-și remodela corpul, astfel încât să ajungă la formele pe care le aveau înainte de a deveni mame.

La „Doctor Medika”, Simona Bălănescu a discutat cu dr. Carmen Giuglea, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, despre intervențiile chirurgicale la care mamele apelează, după ce au născut, cu scopul de-aș recăpăta formele corpului pe care le-au avut înainte de a deveni mame. „Există multe feluri de intervenții pe care mamele le doresc. Ele vizează sânii, zona abdomenului” a explicat dr. Carmen Giuglea.

Totuși, de la momentul nașterii, trebuie să treacă o anumită perioadă până la realizarea efectivă a operațiilor estetice. „În principiu trebuie să treacă aproximativ 6 luni de la momentul nașterii și până la momentul aplicării corecțiilor estetice. Pentru că elasticitatea pielii trebuie să acționeze și atunci când remodelezi corpul, trebuie remodelat în varianta în care el a putut ajunge” a mai spus dr. Carmen Giuglea.

În ceea ce privește recuperarea post operatorie, dr. Carmen Giuglea a explicat faptul că: „ Pot apărea vânătăi, dar depinde de fiecare persoană în parte. Sunt persoane cu fragilitate vasculară crescută, care se învinețesc mai ușor, altele cu fragilitate vasculară mai scăzută, care nu se învinețesc. Trebuie purtat un corset care să țină zona respectivă compresată, în jur de 3-4 săptămâni. Rămâne toată această perioadă, zi și noapte, pentru că pielea trebuie să se lipească de țesuturile subdiacente”.

Categorii: Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea