Cu sprijinul Asociației „Dăruiește Viață”, Spitalul Universitar de Urgență „Elias” a reușit să renoveze o secție de oncologie. În urma lucrărilor, capacitată secției a fost extinsă de la 20 la 25 de paturi. Cinci dintre acestea sunt pentru îngrijiri paliative.
Potrivit reprezentanților Asociației „Dăruiește Viață”, lucrările au fost posibile datorită donațiilor făcute prin Declarația 177, valoarea investiției fiind de 800.000 de euro. Secția beneficiază de 6 saloane cu 2 paturi, și un salon de 3 paturi, spații pentru spitalizarea de zi și un spațiu pentru camera de gardă.
Într-o intervenție în direct la Medika TV, medicul oncolog al unității medicale beneficiare, Cornelia Nițipir a declarat: „Astăzi s-a terminat renovarea şi extinderea unui etaj din secţia de oncologie. Practic este al doilea proiect mare pe care îl avem cu Asociaţia «Dăruieşte Viaţă». În 2015 a mai fost renovat etajul doi. Este extrem de important în primul rând pentru pacienţii noştri, dar şi pentru noi, ca şi medici. Până acum aveam 20 de paturi, cu această extindere avem 25 şi avem de 20 de paturi de oncologie medicală şi cinci de îngrijiri paliative”.