87 de medici rezidenți, din 8 centre universitare, participă la „Școala de vară națională, dedicată acestei categorii de profesioniști din domeniul sănătății. Evenimentul a fost organizat de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
„Școala de vară națională” dedicată medicilor rezidenți se va încheia pe 10 septembrie, iar anul acesta, evenimentul se desfășoară sub sloganul „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în medicina de familie!”.
„Acest frumos proiect dedicat medicinei de familie, și în mod distinct medicilor rezidenți din această specialitate, reprezintă o primă etapă dintr-un program educațional extins pe care Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și-a propus să-l implementeze la nivel național în această arie medicală, într-un context actual în care evoluția rapidă a medicinei impune noi cerințe și o nevoie stringentă de perfecționare și de dezvoltare a unor abilități specifice în rândul medicilor de familie al căror aport rămâne unul imperios și indispensabil funcționării sistemului sanitar românesc la cele mai înalte standarde ” susțin oficialii Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Alături de organizatori, au participat la acest eveniment și reprezentanți ai facultăților de medicină din alte centre universitare precum Brașov, Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca, Oradea Galați și Iași.