Infectare cu bacilul care provoacă antrax, în județul Mureș. 20 de persoane sunt sub supraveghere sanitară

Trei bărbați au fost internați în spitale din județul Mureș, având suspiciunea de infecție cu bacilul care provoacă antrax. În cazul a doi dintre ei, analizele de laborator, efectuate la Institutul Cantacuzino au fost pozitive. Aceștia au participat la sacrificarea unei bovine, testele efectuate pe animal având, de asemenea, rezultat pozitiv. Alte 20 de persoane careu au procurat carnea de la animalul sacrificat se află acum în monitorizare. 

Doi dintre cei trei bărbați au fost internați la SPitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, iar celălalt la Spitalul Clinic Județean Mureș. Pacienții au participat la sacrificarea unei bovine, potrivit unui comunicat al Direcției de Sănătate Publică Mureș. 

„Examenul bacteriologic din fragmentul bioptic tegumentar prelevat la momentul respectiv nu a confirmat infecţia cu Bacillus anthracis. Pentru investigaţii suplimentare au fost recoltate şi trimise probe biologice la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino Bucureşti, unde rezultatele examenului RT-PCR al fragmentului bioptic prelevat de la primele 2 cazuri suspecte au fost pozitive, confirmând prezenţa Bacillus anthracis. Examinările bacteriologice şi serologice au prezentat rezultat negativ. Infecţia cu agentul etiologic a fost una locală, la nivel tegumentar, fără diseminare sistemică. Evoluţia clinică este bună, toate cele 3 cazuri fiind externate”, potrivit unui comunicat de presă al DSP Mureș. 

În prezent, se află sub monitorizare sanitară alte 20 de persoane care au procurat din carnea animalului sacrificat. Testele de laborator au arătat faptul că respectiva bovină era infectată cu bacilul care provoacă antrax. 

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea