Explozii la Crevedia – Raportul Departamentului pentru Situații de Urgență despre tragicul eveniment 

În cadrul unei conferințe de presă, șeful DSU, Raed Arafat, a prezentat public raportul privind exploziile care s-au petrecut la Crevedia în urmă cu o săptămână. Potrivit acestuia, primul apel la 112 a anunțat o explozie, urmată de un incendiu. Trei persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite, majoritatea pompieri. 

Potrivit raportului preliminar al exploziilor de la Crevedia, unul dintre hidranți din zonă nu funcționa, neavând presiune, astfel că alimentarea cu apă a cisternelor s-a realizat în sistem navetă, mașinile de intervenție fiind alimentate dintr-o altă zonă. 

Datele mai arată că 12 pompieri sunt internați în spitale din România, iar alți 8 se află sub supraveghere medicală în unități din străinătate. Mai mult, 10 locuințe au fost distruse complet, iar alte ’70 au fost parțial afectate. De asemenea, 11 mașini de intervenție ale pompierilor au fost avariate de în urma exploziilor. 

În ceea ce privește aspectele legate de autoriuzașia stației GPL, șeful DSU a precizat faptul că societatea a fost autorizată în 2011, de către ISU Dâmbovița, pentru o capacitate de depozitare a GPL de 4000 de litri. În 30 iulie 2020, în urma unui control al instituției, autorizația a fost retrasă, din cauza schimbării amplasamentului. În luna octombrie a aceluiași an s-a deschis închiderea obiectivului, operatorul notificând ISU Dâmbovița că punctul de lucru a fost închis. 

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea