A șasea persoană din lume vindecată de HIV, după un transplant de măduvă osoasă. Povestea „pacientului din Geneva”

La nivel mondial, doar 5 persoane s-au vindecat de infecția HIV, în urma operațiilor de transplant de măduvă. În cadrul unei conferințe anuale a Societății Internaționale a SIDA, desfășurată în Australia, a fost prezentat cel de-al șaselea caz de vindecare.

Cel de-al șaselea pacient vindecat de infecția HIV în urma transplantului de măduvă osoasă locuiește la Geneva, el fiind denumit „Pacientul din Geneva”. A fost diagnosticat cu HIV în anul 1990, iar în noiembrie 2021 a renunțat să mai ia tratamentul ARV, la recomandarea medicilor.

La 20 de luni după încetarea tratamentului medicii Spitalului Universalitatea din Generva nu au mai detectat virusul HIV în organismul acestui pacient.

„Pacientul din Geneva” se deosebește însă de ceilalți cinci prin faptul că acesta a primit măduva osoasă de la un donator care nu avea mutația CCR% delta 32. În cazul celorlați, măduva primită avea această mutație.

Medicii sunt însă rezervați și nu exclud o posibilă revenire a virusului HIV, însă datele arată o remisie a infecției pe termen lung. Pacientul va fi monitorizat în perioada următoare.

 

Categorii: Breaking Medika, Știri, Studii/Cercetări
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea