Statele Unite devin a doua țară, după Singapore, care deschid calea cărnii artificiale în farfurii, prin autorizarea vânzării cărnii de pui cultivată în laboratoare.
Upside Foods şi Good Mea vor pute vinde pe piaţa americană carne de pui obţinută în laborator din culturi de celule, în urma unei autorizaţii finale care le-a fost acordată de Departamentul American pentru Agricultură (USDA).
Companiile sunt primele care au reuşit să treacă cu succes de un proces de aprobare în mai mulţi paşi pentru carnea obţinută din culturi de laborator, care implică certificări atât din partea USDA cât şi din partea agenţiei americane responsabilă pentru securitatea alimentară, FDA.
Carnea artificială e derivată din celule prelevate de la animale şi apoi „crescute” în cuve din oţel.
Uma Valeti, CEO al companiei Upside Foods, a salutat acest „pas uriaş către un viitor mai durabil”.
Agenţiile de presă notează că doi celebri chefi care lucrează în SUA – Dominique Crenn şi José Andrés – au făcut deja primele comenzi pentru carne artificială, pe care intenţionează să o servească în restaurantele lor.
Numeroase start-upuri s-au ambiţionat să producă şi să comercializeze carne de laborator, care permite oamenilor să consume proteine de origine animală cu impact mai mic asupra mediului şi fără suferinţa vietăţilor care trebuie sacrificate. Dar, pentru moment, carnea de acest fel se obţine cu costuri mari şi consum ridicat de energie.
Alte companii s-au orientat către piaţa de hrană pentri animale de companie. Bond Pet Foods, un start-up din Colorado, creează proteine animale pornind de la procese de fermentaţie microbiană, pentru hrana dedicată companionilor patrupezi.