Am fost cu toții acolo – în mijlocul nopții, stăm cu ochii pe tavan, ne rotim de pe o parte pe alta, numărăm oi și ne mai uităm din când în când la ceas, în speranța că doar avem senzația că au trecut multe ore albe și nu că se întâmplă cu adevărat!
Dar unul dintre comportamentele de mai sus ne agravează insomnia – spun cercetătorii! Despre ce credeți că este vorba?
Insomnia afectează între aproximativ 4% și 22% dintre adulți și a fost legată de afecțiuni cronice de sănătate, cum ar fi depresia, diabetul și bolile de inimă. Din fericire, o schimbare mică, dar semnificativă, ar putea face diferența în atingerea unui somn odihnitor: să nu mai verificăm telefonul!
Echipa de cercetare, condusă de Spencer Dawson, Ph.D., profesor de științe psihologice și cerebrale la Universitatea Indiana, a chestionat aproape 5.000 de pacienți care au căutat îngrijire la o clinică de somn. Participanții au răspuns la întrebări cu privire la severitatea insomniei lor, comportamentul în timpul episoadelor de insomnie, utilizarea medicamentelor pentru somn și diagnosticele psihiatrice anterioare. Rezultatele au fost publicate în revista The Primary Care Companion for CNS Disorders.
„Oamenii sunt îngrijorați că nu dorm suficient, apoi încep să estimeze cât timp le va lua să adoarmă și când trebuie să se trezească”, a explicat Dawson. „Acesta nu este genul de activitate care ajută la facilitarea capacității de a adormi – cu cât ești mai stresat, cu atât vei adormi mai greu.”
Cercetătorii au descoperit că verificarea ceasului agravează insomnia, ceea ce duce la o utilizare crescută a somniferelor; pe măsură ce trece timpul, îngrijorarea cu privire la cantitatea de somn pe care o obținem crește și astfel crește probabilitatea să folosim un medicament pentru somn, iar consumul frecvent de somnifere poate produce efecte adverse. Utilizarea de antihistaminice fără prescripție medicală pentru somn crește riscul de declin cognitiv și posibilă demență, iar medicamentele prescrise pentru somn sunt legate de o serie de afecțiuni, inclusiv Alzheimer, cancer, tulburări psihiatrice și chiar deces.
„Un lucru pe care oamenii l-ar putea face ar fi să nu dețină un ceas luminos în cameră, dar și să țină telefonul departe, astfel încât pur și simplu să nu verifice ora”, a spus Dawson.
Cercetătorii au remarcat câteva limitări ale studiului. Toate datele au fost auto-raportate, inclusiv diagnosticele psihiatrice, iar chestionarele nu au inclus întrebări referitoare la disponibilitatea medicamentelor și atitudinea față de utilizarea medicamentelor. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina dacă scăderea comportamentului de urmărire a ceasului sau de monitorizare a timpului scade insomnia în timp.