Finantarea serviciilor medicale şi a sistemului de sanatate influenteaza comportamentul medicilor. Presati de catre decidenti, unii medici uita mesajele umaniste ale profesiei şi confunda pacientii cu asiguratii.
Participarea la cateva dezbateri privind contractul cadru si finantarea actelor medicale mi-au atras atentia asupra unei conceptii primejdioase pentru profesia medicala: a considera ca doar asiguratii sunt pacienti şi ca neasiguratii, chiar atunci când sunt bolnavi, nu trebuie sa beneficieze de asistenta medicala. De aceea, aş vrea sa reamintesc ca de la aparitia profesiei medicale unul din principiile de baza l-a constituit nediscriminarea indiferent de motiv. Medicilor care sunt preocupati de rationalizarea bugetului sanatatii, trebuie să le reamintesc un fragment din rugaciunea lui Maimonides: „… sa fiu de-a pururi gata de a le da de o potriva ajutor celui bogat şi celui sarac, celui bun şi celui rau, celor ce iubesc şi celor ce urasc si nu ma lasa sa vad în cel bolnav altceva decat omul… „
Pentru medic a acorda asistenta medicala omului bolnav nu poate fi conditionata de statutul său de asigurat sau neasigurat. Pentru decidenti, exista aceeaşi obligatie de a realiza un sistem de sanatate capabil sa protejeze atat pe asigurati cat si pe cei care se afla in imposibilitatea de a-si plati serviciile medicale. Ii obliga atat Constitutia României care garanteaza dreptul la sanatate, cat si Legea privind Drepturile Pacientilor. In aceasta ultima lege , care stabileste drepturile omului sanatos sau bolnav ce acceseaza sistemul, nu am gasit nici un cuvânt care sa justifice diferentierea dintre cei ce platesc si cei ce nu pot plati.
De aceea obligatia medicilor este de a acorda neconditionat ajutor omului bolnav (altfel vor fi subiect al raspunderii disciplinare) indiferent de opiniile celor care decid. Arta supravie]uirii medicinei este de a-şi pastra caracterul umanist si de a fi alaturi de omul bolnav.
