Vopseaua de păr este, într-adevăr, una dintre marile descoperiri în materie de cosmetică – cel puțin pentru femei! Dar cum ar fi să se găsească un tratament care să oprească albirea părului? Ei bine, se pare că oamenii de știință au lucrat la asta și acum vin cu vești bune: o echipă de cercetători din New York susține că există o posibilitate de a inversa sau chiar de a preveni încărunțirea părului uman.
Cercetătorii au descoperit că anumite celule stem, cunoscute sub numele de celule stem melanocitare (CSMc), posedă capacitatea unică de a se deplasa între diferitele segmente de creștere din foliculii de păr. De asemenea, ei au mai observat că, pe măsură ce părul îmbătrânește și cade și crește din nou, un număr tot mai mare din aceste celule stem rămân blocate într-un compartiment numit protuberanța (bulbul) foliculului pilos.
În consecință, aceste celule rămân în această protuberanță și nu reușesc să se întoarcă în locația lor inițială, unde proteinele le-ar ajuta să se regenereze în celule pigmentare, păstrându-și astfel culoarea.
Studiul, publicat miercuri în revista Nature, a examinat firele îmbătrânite de păr de șoareci și a observat că mai multe celule stem au rămas blocate atunci când cercetătorii au indus îmbătrânirea la șoareci. De asemenea, aceste celule au rămas incapabile să se regenereze sau să se maturizeze în fire de păr producătoare de pigment care să le păstreze culoarea.
Oamenii de știință speră că cercetările lor ar putea deschide calea către soluții pentru a menține sănătatea și culoarea părului până la o vârstă înaintată.
Studiul s-a concentrat asupra CSMc, pe care le poartă atât șoarecii, cât și oamenii, și care sunt responsabile de culoarea părului. Echipa de la NYU a stabilit că CSMc sunt adaptabile, ceea ce înseamnă că se deplasează continuu înainte și înapoi, de-a lungul unei linii temporale stabilite, pe măsură ce se deplasează între compartimentele foliculului pilos în curs de dezvoltare, unde întâlnesc niveluri diferite de semnale proteice care influențează maturitatea.
Ar putea cercetătorii să folosească această descoperire pentru a opri albirea părului?
Pe măsură ce părul îmbătrânește, prin intermediul studiul s-a constatat că un număr tot mai mare de CSMc rămân blocate în protuberanța foliculului pilos, incapabile să se maturizeze în starea de tranzit-de amplificare sau să se întoarcă la locația lor inițială din compartimentul germinativ. Proteinele din acest compartiment le ajută să se regenereze în celule pigmentare. Cercetătorii remarcă faptul că adaptabilitatea CSMc nu este prezentă la alte celule stem care se autoregenerează, cum ar fi cele care compun foliculul de păr în sine. Aceste celule se deplasează într-o singură direcție de-a lungul unei linii temporale stabilite, pe măsură ce se maturizează. Asta ar putea ajuta la explicarea, în parte, a motivului pentru care părul poate continua să crească chiar dacă culoarea sa se estompează.
„Studiul nostru contribuie la o mai bună cunoaștere de bază a modului în care celulele stem melanocitare funcționează pentru a colora părul”, spune cercetătorul principal al studiului, Qi Sun, cercetător postdoctoral la NYU Langone Health, într-un comunicat de presă.
Mecanismele nou descoperite ridică posibilitatea ca aceeași poziționare fixă a celulelor stem de melanocite să existe și la om.
Dacă este așa, spun cercetătorii, atunci aceasta ar putea reprezenta o posibilitate de a inversa sau a preveni încărunțirea părului uman, ajutând celulele blocate să se deplaseze din nou între compartimentele foliculilor de păr în curs de dezvoltare.
Echipa de cercetare intenționează să exploreze mijloacele potențiale de restabilire a motilității acestor celule sau cum le-ar putea muta fizic înapoi în compartimentul lor germinativ, unde pot produce pigment, împiedicând astfel părul să încărunțească.
„Pierderea funcției cameleonice a celulelor stem melanocitare este cea care ar putea fi responsabilă pentru încărunțirea și pierderea culorii părului”, spune la rândul său, Mayumi Ito, cercetător principal al studiului, și profesor la departamentul de dermatologie și cel de bologie celulară de la NYU Langone Health.
Potrivit oamenilor de știință, aceste descoperiri sugerează că motilitatea celulelor stem melanocitare și diferențierea reversibilă sunt esențiale pentru a menține culoarea și sănătatea părului.