Prea Sfintia Sa, Doctorul – Despre titluri, functii, pozitii si valori in medicina

Acum vreo 15 ani am inceput sa scriu la un ziar si mi s-a dat domeniul medicina. Prima data am crezut ca voi scrie compuneri despre doctori, despre asistente medicale, despre infirmiere si brancardieri, despre pacienti fericiti si multumiti pentru ca stiinta medicala si oamenii care o practica le-au vindecat suferintele.

In mai putin de un an de zile am descoperit ca a avea domeniul “medicina” intr-o redactie de ziar inseamna a scrie despre o reforma pe care nici cei ce o fac sau o promoveaza nu o inteleg; despre oameni disperati ca nu au bani sa isi plateasca serviciile medicale gratuite asigurate prin contributia pe care o platesc luna de luna; despre saracie si neajunsuri; despre scandaluri intre medici, intre medici si pacienti, intre pacienti si apartinatorii lor, intre infirmiere si surori, intre surori si asistente, intre asistente medicale si asistenti universitari… intre profesori si conferentiari… intre primari si specialisti…

Odata, nu foarte de mult, un pacient cu cataracta s-a operat la un doctor oftalmolog, medic primar, profesor universitar. Pacientul multumit a vrut sa fie recunoscator si a pregatit pentru Craciun un pachet – nu valoros ci mai curind simbolic – pentru medicul sau curant de ochi, prof. Dr. XY.
Dl. Prof. Dr. XY locuia pe strata A, la numarul 1,  intr-un bloc cu 6 apartamente. Coincidenta: in acelasi bloc locuia  si profesorul universitar ZY. Preda mecanica fina la politehnisti. Isi luase de curind si doctoratul. Cind a intrebat-o pe femeia care scutura un pres in fata scarii, pacientul a aflat ca dl. Y, profesorul Y, sta la etaj. “Vorbim de doctor, nu?:” a intrebat pacientul. “Sigur, e vorba de domnul doctor”, a raspuns femeia care, in sfirsit, a inteles de ce s-a baut in apartamentul de la etaj cind domnul profesor si-a luat doctoratul.

Intreaba in fata unul bloc, de curiozitate, care e mai mare intr-un spital: primarul sau profesorul. Si ti se va raspunde ca profesorul e important, ca ii invata si pe altii, dar ca primarul e foarte important si ca el e cel care “decide”.
Sau intreaba un om sanatos pe cine ar vrea sa consulte in caz ca il va durea o ureche: un specialist in ORL sau un primar? Iti va spune: “tot respectul pentru primar dar eu as avea nevoie pentru urechea mea de un medic specialist.
In primul meu an de presa, cind aveam domeniul medical, abia incepeam sa descopar ierarhiile si sa invat nivelele de orgolii in aceasta breasla. Atunci, in inocenta mea de jurnalist incepator, am vrut sa fac un serviciu unui medic bun care, la rindul sau, imi facuse un favor. Am scris frumos despre el. Stiam ca pe usa lui scrie “medic primar”. Dar eu aveam obligatii fata de acest medic si am zis ca nu incalc foarte mult deontologie mea profesionala daca scriu despre el ca despre un “specialist”. Am luat-o. S-au suparat pe mine si sefii mei, si doctorul si colegii mei si colegii doctorului.
In clincile universitare sunt atit de multi profesori incit atunci cind vorbesc despre conferentiar, pacientii simt uneori nevoia sa se ridice drepti linga pat. Iar asistentii universitari sunt tinereii aceia care trebuie sa ii duca pe ei la analize, ca doar doamnele asistente sunt persoanele alea importante care le fac tratamentul injectabil sau clisma. Bine, uneori, pentru clisma, infirmiera e si mai importanta.

Si, cu toate acestea…
Da, cu toate acestea, medicii – unii dintre medici – alearga disperati dupa functii, dupa grade, dupa titulatura.
In medicina, exista universitari care se supara daca nu le citezi/titrezi/precizezi gradele didactice. Exista sefi care se arata indignati ca nu le-ai trecut functia lor si titulatura intreaga a institutiei pe care o conduc/reprezinta. Exista cercetatori care se arata indignati ca nu ii strigi cu apelativul “domnule cercetator”. Dar… exista si filosofi, infineri, psihologi, vinologi-eonologi sau politologi pe care ii derajeaza daca nu le spui si “doctor”… desi nu stiu la ce foloseste un stetoscop.

Despre “Profesorul” de la Iasi
Si pentru pacient e foarte important cum isi striga doctorul. Am cunoscut pacienti care stiau ierarhia gradelor universitare dar care ii strigau pe toti purtatorii de halat alb (chiar si pe brancardieri) “domn’ profesor”. Era modul lor de a-i trata pe orgoliosi, cu falsitatea pe care acestia o cereau.
Am cunoscut mari universitari, dascali minunati pentru studentii lor si profesionisti buni pentru pacienti, care impuneau bolnavilor sa ii spuna “domnule doctor” si tinerilor de la Medicina – “domnule profesor”. “Eu nu ii invat pe pacienti medicina si nici nu sunt medicul studentilor mei”, a spus la un moment dat un medic iesean. Pentru mine, era medic.
Tot pentru mine, exista un doctor caruia ii spun mereu “domn profesor”. E tot din Iasi si are o specialitate atit de “speciala” incit nimeni dintre noi un si-l doreste medic (e legist). In plus, omul acesta ii invata multe pe multi. Lui chiar i se potriveste de minune apelativul “Profesorul”. Sa traiti, domn Profesor, si sa aveti tot mai putini pacienti!