Asociația „Dăruiește Viață” a anunțat printr-un comunicat de presă faptul că lucrările de construcție la noul spital de copii, ridicat din donații și sponsorizări, în curtea Spitalului „Marie Curie” din București s-au încheiat. În momentul de față se are în vedere montarea mobilierului și a instalațiilor medicale. Obiectivul va fi recepționat oficial în prima parte a anului viitor.
“În 2015 a încolţit ideea unui spital, iar astăzi atingem un moment important, datorită inimilor care au bătut sincron ritmul schimbării: finalizarea lucrărilor de construcţie. Însă drumul nostru nu se opreşte aici“, a afirmat Oana Gheorghiu, fondatoare „Dăruieşte Viaţă”.
Carmen Uscatu, la rândul său fondatoare a Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, a spus că urmează o nouă etapă atât în ceea ce priveşte partea tehnică a noii unităţi medicale, cât şi personalul. „Încheierea lucrărilor de construcţie pentru spitalul construit împreună şi cu ajutorul donatorilor şi sponsorilor noştri reprezintă dovada că putem să ne transformăm aspiraţiile în realitate. (…) Urmează acum o nouă etapă în acest proiect, atât pe parte tehnică, cât şi pe parte de lucru cu personalul spitalului şi cu autorităţile, pentru că vrem ca noul spital să fie mai mult decât o clădire. Trebuie să fie locul din care bate inima schimbării sistemului sanitar din România. Decembrie este luna potrivită pentru a continua drumul nostru, mai ales că 2022 este primul an în care companiile pot redirecţiona atât din impozitul pe anul curent, cât şi din cel pe anul anterior, în baza Declaraţiei 177”, a afirmat Carmen Uscatu, în același comunicat de presă.
Iniţiativa a fost susţinută, până în prezent, de peste 350.000 de persoane fizice şi peste 7.000 de companii.