STUDIU: Pfizer și BioNTEch lucrează pentru obținerea unui vaccin împotriva gripei sezoniere și a bolii COVID-19

Companiile farmaceutice Pfizer și BioNTEch au anunțat faptul că se află în prima fază de testare a unui vaccin ce are la bază tehnologia ARN mesager și care poate fi administrat atât în cazul gripei sezoniere, cât și în cazul bolii COVID-19.

Într-un comunicat de presă, citat de AFP, cele două companii precizează faptul că serul pe care doresc să-l obțină în prezent. „De ani de zile, virusurile gripale continuă să facă probleme, indiferent de campaniile de vaccinare desfășurate. Experiența pe care am dobândit-o folosind tehnologia ARN mesager ne-a demonstrat faptul că putem oferi vaccinuri cu o eficacitate mare, care pot reduce semnificativ simptomele generate de gripă” a precizat Annaliesa Anderson, șeful Cercului Științific din departamentul pentru Dezvoltarea și Cercetarea Vaccinurilor, al companiei Pfizer.

Pe de altă parte, testarea siguranței serului, a răspunului imun și adaptarea dozei optime în cazul vaccinului la care cele două companii lucrează va fi în sarcina BioNTech. Firma germană va fi responsabilă de recrutarea a 180 de voluntari sănătoşi, a căror vârstă va fi cuprinsă între 18 și 64 de ani, ce vor fi monitorizați pe o perioadă de 6 luni.

Categorii: Știri, Studii/Cercetări
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea