Medicul și parlamentarul social democrat Florian Claudiu Neaga despre Planul național privind combaterea cancerului: „Este o măsură importantă în domeniul sănătății”

În urmă cu o săptămână, Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege privind implementarea Planului Național pentru prevenirea și combatera cancerului în România. Parlamentarii social-democrați s-au numărat printre cei mai importanți susținători ai acestui proiect de lege.

Medic și parlamentar social-democrat, Florian Claudiu Neaga a vorbit public despre importanța adoptării acestui Plan. „Prin prisma profesiei de medic, pe care o practic de 30 de ani, pot afirma că acest proiect de lege reprezintă una dintre cele mai importante măsuri adoptate în domeniul sănătăţii, în România, atât pentru dezvoltarea serviciilor medicale, cât şi pentru profesionalizarea acestora în integralitate” susține deputatul PSD.

Deputatul a explicat și care sunt categoriile de pacienți care vor beneficia de prevederile acestui act normativ: „Toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, precum şi cetăţenii statelor membre U.E., ai Spaţiului Economic European, cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, străinii sau apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România, vor beneficia de acces garantat de stat la ingrijiri de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică, precum servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament (spitalicesc, ambulator, la domiciliu), inclusiv psiho-oncologie, onconutritie şi oncofertilitate. De asemenea, pacienţii vor beneficia şi de servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană”.

Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se finanţează în principal de către Ministerul Sănătăţii, de la bugetul de stat, suma aprobată anual pentru finanţare reprezentând cel puţin 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de prevenţie la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurarări de Sănătate.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea