Deși au existat discuții în spațiul public referitoare la distribuirea pastilelor cu iod, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a precizat că modalitatea utilizată în prezent, în care persoanele interesate trebuie să aibă o rețetă eliberată de medicul de familie este una oportună și legală.
Într-o declarație publică, Alexandru Rafila a explicat faptul că utilizarea prescripției medicale pentru eliberarea pastilelor cu iod este reglementată din punct de vedere legal. Aceste medicamente se înscriu pe lista produselor farmaceutice care se eliberează doar în baza unei rețete medicale.
„Noi suntem datori ca şi stat, nu neapărat ca şi Minister al Sănătăţii, să asigurăm câteva produse care pot fi utilizate într-o situaţie specială. (…) Noi nu putem să eludăm legea şi să eliberăm fără prescripţie medicală un produs care este în categoria produselor care se livrează pe bază de prescripţie medicală. Cred că o mai mare responsabilitate, atât din partea medicilor, din partea populaţiei, o înţelegere mai clară a contextului în care ne găsim în momentul de faţă va duce în timp la schimbarea acestei situaţii” a precizat Alexandru Rafila.
Pe de altă parte, medicii de familie reclamă interesul scăzut al românilor pentru procurarea acestor medicamente. Datele statistice arată că de la începutul campaniei de distribuire a medicamentelor și până în prezent, din cele peste 30 de milioane de comprimate cumpărate de Ministerul Sănătății au fost distribuite puțin peste 300.000.