Proiectele PNRR din domeniul Sănătății explicate de parlamentarii PSD: „Suntem în grafic cu țintele PNRR pentru sănătate”

Într-o declarație făcută pe rețelele de socializare, parlamentarul PSD Cristina Elena Dinu a vorbit deschis despre proiectele PNRR ce vizează domeniul sănătății. Deputatul social-democrat a precizat faptul că la acest moment Ministerul Sănătății a lansat oficial depuneerea cererilor de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Prin demersul inițiat de Ministerul Sănătății se deschide sesiunea corespunzătoare pentru depunerea proiectelor. În domeniul sănătății, după cum explică deputatul PSD Cristina Elena Dinu, există două componente importante. „Achiziţionarea de echipamente şi materiale privind reducerea riscului de infecții nosocomiale. Totodată, vorbim și despre Dezvoltarea infrastructurii prespitalicești – ambulatoriile ” susține deputatul Cristina Elena Dinu.

Finanțarea are în vedere extinderea, inclusiv prin construcții noi, reabilitarea/modernizare sau transformarea actualelor unități şi/sau dotarea cu echipamente. Valoarea proiectelor destinate sănătății și finanțate prin PNRR depășește 200 de milioane de euro.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea