Recomandările Ministerului Sănătății pentru perioada caniculară

Un val de caniculă lovește România în aceste zile, temperaturile termice ajungând la 40 de grade Celsius. Astfel, Ministerul Sănătății a publicat o serie de recomandări pentru populație, astfel încât disconfortul termic să nu le pună românilor în pericol sănătatea.

Principalele recomandări ale Ministerului Sănătății, publicate pe rețelele de socializare sunt:

  • Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 – 18,00
  • Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală
  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 de grade Celsius
  • Dacă nu aveți aer condiționat în locuință sau la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat
  • Beți zișnic cel puținm 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete
  • Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea
  • Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr

Din cauza caniculei, premierul Nicolae Ciucă a cerut Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) înființarea unei celule de criză care să monitorizeze, efectele produse de temperaturile ridicate.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea