Aflat într-o vizită de lucru la Craiova, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a participat la inaugurarea Unității Funcționale de Arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova (SCJUC).
Unitatea Funcțională de Arși, inaugurată în prezența ministrului Sănătății, reprezintă prima secție destiantă pacienților cu arsuri medicii și grave realizată în ultimii ani în România. Secția a fost construită cu bani europeni, valoarea proiectului fiind de peste 20 de milioane de lei.
De asemenea, pentru dotări au fost investiți alți 320 mii de lei. Secția funcționează în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova și are în componența sa trei paturi de ATI.
De asemenea, în cadrul UFA vor funcționa și două săli de operație pentru pacienții cu arsuri de peste 30% din suprafața corpului.
„La întâlnirea cu șefii de secție și compartimente din cadrul spitalului, împreună cu managerul Eugen Georgescu, am discutat despre nevoile SCJUC și cum pot fi ele rezolvate operativ pentru a furniza servicii medicale de bună calitate. Nevoia de investiții în infrastructura medicală craioveană este evidentă, iar viitorul Spital Regional Craiova va rezolva cu siguranță o parte dintre probleme” a precizat, în timpul vizitei, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Totodată, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a beneficiat și de două săli de operații ale Secției de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Clinicii de Cardiologie.