Creștere semnificativă a numărului de decese din cauza COVID-19. Cum arată cifrele raportate de autorități

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.673 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV 2, dintre care 50 sunt ale unor pacienți reinfectați, anunță azi autoritățile din România.

Dacă numărul de cazuri se menține la nivelul ultimelor zile, crește, în schimb, numărul deceselor. Astăzi INSP a raportat 206 decese (113 bărbați și 93 femei), din care 23 anterioare ultimelor 24 de ore.

“Dintre cele 206 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 la categoria de vârstă 60-69 ani, 72 la categoria de vârstă 70-79 ani și 70 la categoria de vârstă peste 80 ani.

196 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 23 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Călărași, Dolj, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Suceava, Teleorman și Municipiul București, în luna octombrie 2021 și în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 183 de decese.

 Din totalul de 206 pacienți decedați, 171 erau nevaccinați și 35 vaccinați. Cei 35 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități”.

Potrivit raportării de azi, în spitale sunt 6.397 de persoane internate cu COVID-19, din care 1.031 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.031 pacienți internați la ATI, 86 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 116 sunt minori, 109 fiind internați în secții și 7 la ATI.

  În ultimele 24 de ore s-au făcut 13.818 teste RT-PCR (7.737 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.081 la cerere) și 37.582 de teste rapide antigenice.

28.196 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.513 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.571 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 54 de persoane.

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea