Grupul de Comunicare Strategică anunță, duminică, 1.377 cazuri noi de infectare cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), în decursul ultimelor 24 de ore. Dintre acestea, 19 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Cifrele au rezultat în urma prelucrării unui număr de 21.138 teste RT-PCr și antigenice rapide. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
INSP anunță, duminică, 106 decese (63 bărbați și 43 femei), din care 18 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.
Decese pe categorii de vârstă:
5 la categoria de vârstă 40-49 ani;
16 la categoria de vârstă 50-59 ani;
29 la categoria de vârstă 60-69 ani;
39 la categoria de vârstă 70-79 ani;
17 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Din totalul de 106 pacienți decedați, 96 erau nevaccinați și 10 vaccinați. Cei 10 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 9 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
În spitalele din România sunt internați cu COVID-19 7.646 de pacienți, dintre care 1.212 sunt la ATI. Dintre cei 1.212 pacienți internați la ATI, 120 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 124 sunt minori, 114 fiind internați în secții și 10 la ATI.
Pe teritoriul României, 36.168 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.512 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.539 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 50 de persoane.