Pâinea este nelipsită de pe masa românului, iar consumul de pâine este chiar recomandat de specialiști, pentru că aduce beneficii organismului, dacă e consumat cu moderație. Este, însă, și principala “vinovată”, în multe cazuri, pentru kilogramele în plus.
Unii oameni preferă să consume anumite tipuri de pâine în detrimentul altora pentru că sunt convinși că pâinea neagră nu îngrașă la fel ca pâinea albă sau că aportul de calorii e mai scăzut când vine vorba de pâinea prăjită.
Nutriționistul Mihaela Bilic dă însă verdictul: pâinea îngrașă, oricum ar fi!
“Când vine vorba de pâine trebuie să știți că toată îngrașă la fel, indiferent că este albă sau neagră, proaspătă sau prăjită, cu drojdie sau cu maia, simplă sau cu semințe…
Ce este diferit între sortimente?
Aportul de fibre/tărâțe, care însă nu schimbă cu nimic conținutul caloric. Fibrele au zero calorii și nu hrănesc organismul, doar ajută la digestie, accelerează tranzitul intestinal.
Unii spun că pâinea din făină integrală este mai bogată în vitamine din grupul B și în minerale; adevărat, doar că uită să spună că ele nu pot fi absorbite din cauza fitaților prezenți în cereale- deci mare avantaj nutrițional nu există!”, a explicat medicul Mihaela Bilic într-o postare pe Facebook.
Aceasta a mai vorbit și despre intoleranța la gluten, dar și despre faptul că pâinea prăjită are avantajul că e digerată mai ușor și că nu balonează.
“Un alt subiect controversat când vine vorba despre pâine este intoleranța la gluten. Glutenul este o proteină vegetală prezentă în majoritatea cerealelor (cu excepția orez și porumb) care la contactul cu apa devine moale, elastică. Datorită glutenului făina poate fi frământată și aluatul crește.
Prin procesul de dospire cu drojdie sau cu maia, moleculele din structura glutenului sunt parțial desfăcute, iar pâinea va fi mai ușor de digerat. Atenție, dacă nu se respectă intervalul de 24-72 ore necesar creșterii aluatului, pâinea poate crea balonare și disconfort digestiv.
Ce se întâmplă cu pâinea prin prăjire, în afară de faptul că se rumenește frumos și miroase delicios? Pierde apa, adică devine mai ușoară. Însă se concentrează în nutrienți…adică în calorii- de la aprox 240cal/100g, prin uscare/deshidratare ajunge la 340cal.
Dar noi nu mâncăm pâinea cu suta de grame, ci cu felia. Iar o felie de pâine, indiferent că este proaspătă sau prăjită, are tot 80 calorii. Care e avantajul pâinii prăjite? Faptul că e mai ușor de digerat, nu balonează. Explicația? Microorganismele din drojdie/maia își încetează activitatea și nu mai fermentează amidonul. Același avantaj îl prezintă și pâinea veche de o zi, al cărei proces de dospire s-a încheiat.
O ultimă recomandare: când prăjiți pâinea, evitați să o rumeniți prea tare- tot ce este ars conține acrilamidă și are efect toxic”, mai spune medicul nutriționist Mihaela Bilic.