Bogdan Drăghici, Preşedintele
Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), a fost reţinut noaptea
trecută, fiind acuzat că şi-ar fi violat şi agresat sexual fetiţa în vârstă de
numai 10 ani.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul este acuzat că a început să-şi agreseze
copilul (vitreg – n.r.) în urmă cu 4 ani, când copila avea 10 ani. El a
fost denunţat autorităţilor de soţia lui. Potrivit anchetatorilor, Bogdan
Drăghici este acuzat că în perioada 2013-2016 şi-ar fi atins fiica în zona
intimă şi ar fi obligat-o să întreţină relaţii intime cu el. Bogdan
Drăghici va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare
preventivă, iar în prezent este reţinut în Arestul Central al Poliţiei
Capitalei. T.A.T.A. este o entitate care, de-a lungul timpului, a
militat pentru drepturi egale între mămici şi tătici în familie, iniţiind mai
multe acţiuni în acest sens. Câteva dintre aceste acţiuni sunt militarea pentru
instituirea Zilei Tatălui sau sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării în privinţa unor declaraţii sau intenţii ale autorităţilor care
ar fi fost defavorabile tăticilor.
România se aliniază elitei medicale internaționale, prin inaugurarea clinicii de excelență Renew Institute
Astăzi se deschide publicului larg clinica multidisciplinară Renew Institute, care aduce un nou concept în serviciile medicale de la noi din țară. În această clinică, cei care trec pragul vor…