Peste 1.000 de ambulanțe vor fi achiziționate în următoarea perioadă, a anunțat Raed Arafat de Ziua Națională a Ambulanței

Autoritățile române vor achiziționa în următoarea perioadă peste o mie de ambulanțe, majoritatea fiind destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a Ambulanţei. De asemenea, 700 de ambulanţieri şi conducători auto vor intra în perioada următoare într-un program de pregătire în conducere preventivă, cursurile fiind finanţate din fonduri europene

„Pentru că vorbim de evoluție și consolidarea sistemului integrat de urgență, în perioada care urmează, printr-un proiect derulat prin finanțare europeană (prin IGSU al MAI), 1200 de ambulanțe vor fi achiziționate, mare parte dintre acestea fiind destinate Serviciilor Publice de Ambulanță. Acestea se vor adăuga celor 821 de ambulanțe deja achiziționate și predate în ultimii ani colegilor de la Ambulanță. Totodată, 700 de ambulanțieri și conducători auto vor intra în perioada următoare într-un program de pregătire în conducere preventivă, cursurile fiind finanțate din fonduri europene.

 Fiind vorba despre pregătire, un punct esențial în îndeplinirea  obiectivului nostru  de a oferi servicii de calitate cetățenilor l-a constituit  formarea/atestarea în medicina de urgentă, (proiect derulat de IGSU din cadrul MAI) a celor 1500 de asistenți medicali din cadrul structurilor de primiri urgențe și a serviciilor publice de ambulanță. Totodată, un alt element important din activitatea DSU, cu importanță în creșterea nivelului de pregătire al personalului din serviciile de ambulanță este reprezentat de dezvoltarea noii curricule de formare a programului de atestat pentru asistenții medicali și a cursurilor din noua curriculă de formare”, a scris Arafat pe rețelele de socializare.

Secretarul de stat a lăudat și sistemul integrat de urgență din România, care a dus la salvarea a mii de vieți.

„Experiențele din ultimii ani caracterizate prin situații de urgență complexe și diverse, ca de exemplu, accidente cu victime multiple, incidența fenomenelor meteo extreme, pandemie etc., dar și intervenția  la cazurile zilnice ne-au demonstrat tuturor, că doar împreună, acționând integrat putem răspunde rapid când comunitățile sunt în pericol.  

Un exemplu prin care s-a putut observa legătura strânsă, interdependentă și interconectată, care există între componentele sistemului integrat de urgență s-a evidențiat mai ales în plină criză sanitară, generată de pandemia de COVID-19, când, atât echipajele SMURD care au responsabilitate pe linia medicinei de urgență cât și Inspectoratele pentru Situații de Urgență prin pompieri au oferit sprijin permanent SAJ/SABIF, în momente când solicitările de  testare a cetățenilor la domiciliu depășiseră puterea de acoperire a Serviciilor de Ambulanță, pe raza București-Ilfov și nu numai, alocând resurse tehnice și umane fără de care nu puteam trece peste momentele limită din acea perioadă.

Sistemul  național integrat de urgență dezvoltat în ani de zile care înglobează toate structurile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență și salvării de vieți a demonstrat în timp că numai lucrând împreună, unitar, integrat, obiectivul nostru de căpătâi, de a sprijini, a ajuta și salva oameni, poate da rezultate”, a mai transmis Arafat. 

Raed Arafat a transmis și un mesaj celor care lucrează în sistemul de urgență din România.

„Cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței, pe care o sărbătorim an de an pe data de 28 iulie, doresc să adresez mulțumirile și înalta mea considerație pentru munca depusă de dumneavoastră în sprijinirea și salvarea românilor aflați în suferință. Fiecare dintre dumneavoastră, medici, asistenți, ambulanțieri, voluntari, prin sacrificiile și rezultatele obținute  depuse în slujba binelui comun, ați câștigat în acești ani un loc privilegiat în inimile românilor, unde respectul și admirația pentru toți salvatorii, personajele-cheie ale sistemului integrat de urgență din România care luptă cot la cot, împreună pentru a da o nouă șansă la viață, sunt la loc de cinste”, a scris Raed Arafat.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea