Specifică sezonului cald, boala Lyme reprezintă una dintre afecțiunile care ne pot strica orice ieșire la iarbă verde. Specialiștii susțin însă că există soluții prin care o putem preveni.
Boala Lyme este generată de bacteria Borrelia, transmisă la om prin intermediul căpușelor. Din fericire, nu toate căpușele sunt purtătoare ale acestui microb, ne explică specialiștii.
„Acest diagnostic a devenit un hiperdiagnostic și de multe ori pacienții sunt diagnosticați cu boala Lyme, chiar dacă nu au această patologie. Frecvent e confundată cu o serie de alte afecțiuni și de multe ori când nu ai diagnostic suspicionezi boala Lyme, se consideră că e boala cu 100 de fațete. Simptomatologia nu este specifică și din acest motiv boala evoluează în etape și atât prin manifestări articulare, cât și cardiace, cât și neurologice. având o paletă mare de simptome. Trebuie știut că doar anumite căpușe pot provoca această boală”, susține dr. Virgil Musta, medic primar în boli infecțioase.
Afecțiunea poate fi prevenită dacă parazitul este îndepărtat într-o perioadă de până la 72 de ore din piele.
„ Această boală, chiar dacă căpușa este contaminată cu un microb, nu apare dacă reușim să scoatem căpușa într-un interval de la 24 și până la 72 de ore de la momentul înțepăturii. Căpușa nu apucă să arunce în circulația corpului uman microbul. Putem să facem și noi singuri acasă, trebuie îmbibat un tampon în alcool, iod sau o substanță dezinfectantă, ținut 5 minute îmbibat pentru a se relaxa musculatura căpușei, după care prin răsucire ușoară se scoate și trebuie să urmărim să nu rămână capul căpușei în plagă. Dacă rămâne în plagă, atunci trebuie să cerem ajutorul medicilor, pentru că există în continuare riscul de îmbolnăvire”, a mai spus dr. Virgil Musta la Medika TV.
Boala Lyme este o afecțiune destul de serioasă, fiind considerată și „boala cu 100 de fețe”. Ea nu are o simptomatologie specifică, însă debutează cu înroșiri ale locului mușcăturii căpușei, dureri de articulații sau febră.